Sindromul Marfan

Sindromul Marfan

Maria Puiu

Definiţie clinică

Sindromul Marfan este o boala genetica monogenica caracterizata prin modificări ale tesutului conjunctiv, cu o  mare variabilitate clinica,  si definită de afectarea sistemului scheletic, a sistemului cardiovascular si a ochilor.

Numele sindromului este dat de pediatrul francez Antoine Marfan,  care l-a descris primul in anul 1899.  Sindromul are o incidenţă de 1 la 5000 de indivizi.

Frecvenţa bolii

Sindromul Marfan are o incidenta de 1 la 5000 de indivizi.

Afectează in mod egal barbatii si femeile, toate rasele iar varianta cu semnificație patogenă implicată în producerea bolii nu prezinta o distributie geografica particulara.

Frecvenţa reală a sindromului Marfan este dificil de apreciat deoarece foarte mulţi pacienţi cu forme atipice nu sunt diagnosticaţi.

Aspecte genetice

Sindromul Marfan  este cauzat de variante patogene în gena FBN1 de pe cromozomul 15, care asigură sinteza unei glicoproteine numită fibrilina 1, componentă a  matriţei extracelulare.

Fibrilina 1 este esentială pentru biogeneza şi menţinerea fibrelor elastice. Fibrele de elastină sunt peste tot in corp, în mod particular abundente în aortă, ligament şi zonula ciliară a ochiului, ca urmare aceste zone sunt cele mai afectate in sindromul Marfan.

Semne clinice

  • Afectare scheletică: talie înaltă, braţe lungi, degete lungi, stern excavat sau în carenă, cifoscolioză, hiperlaxitate ligamentară.
  • Afectare oculară: miopie, subluxaţie de cristalin, ectopie de cristalin, cataractă.
  • Afectare cardiovasculară: dilataţie a aortei, disecţie de aortă, prolaps de valvă mitrală, aritmii ventriculare şi supraventriculare.
  • Afectarea pielii: vergeturi, hernii
  • Afectare pulmonară: pneumotorax spontan
     

Există un mare grad de variabilitate printre pacienți și chiar printre membrii afectaţi ai aceleeaşi familii.

Metode de diagnostic

Diagnosticul clinic este bazat pe istoricul familial şi pe semnele caracteristice de afectare multisistemică (sistem cardiovascular, sistem ocular, sistem osteoarticular). Diagnosticul este adesea dificil în formele atipice, când lipsesc semnele clasice şi se impune o evaluare multidisciplinară a pacientului.

Testarea genetică moleculară (secvențiere NGS) poate evidenția o variantă cu semnificație patogenă a genei FBN1, confirmând diagnosticul clinic. Acest aspect permite identificarea cazurilor cu risc dintr-o familie (testare predictivă) si asigură un sfat genetic corect. 

Sfat genetic

75% din pacienţi au un părinte afectat şi în 25% din cazuri afecţiunea apare secundar unei mutaţii noi- de novo- în ovul sau spermatozoid, ambii părinţi fiind sănătoşi.

Un individ afectat are un risc de 50% de a avea copii afectaţi, indiferent de sexul acestora.

Dacă părintii sunt sănătoşi şi au un copil afectat, riscul de a mai avea un alt copil afectat este mai mic de 50% dar mai mare decât cel din populaţia generală, considerând posibilitatea unui mozaicism germinal (mai multe celule germinale afectate de mutaţie).

Diagnostic prenatal

Sarcina poate fi periculoasă pentru pacientele cu sindrom Marfan dacă rădăcina aortică are un diametru mai mare de 4 cm.

Complicaţiile includ progresia rapidă a dilatării aortice, disecţie şi ruptură aortică în timpul sarcinii, al naşterii sau în perioada postpartum.

Testarea prenatală pentru sindromul Marfan precum şi diagnosticul genetic preimplantator sunt posibile dar asemenea cereri sunt foarte rare considerând faptul că această afecţiune nu este caracterizată prin deficienţe intelectuale şi că astăzi există posibilităţi terapeutice care permit o durată de viaţă normală.

Evoluţie şi prognostic

Afectarea cardiovasculară afectează prognosticul vital al pacienţilor cu sindrom Marfan.

Monitorizarea cardiovasculară corectă prin ecocardiografie permit identificarea la timp a modificărilor de tip dilataţie, anevrism aortic şi corecţia chirurgicală cu reducerea subtanţială a riscului de moarte subită.

Sarcina este posibilă la femeile afectate cu sindrom Marfan dar este absolut necesară evaluarea corectă a riscului cardiovascular de către medicul cardiolog, împreună cu ginecologul și geneticianul.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

Evaluarea cardiologică repetată este absolut necesară pentru a monitoriza starea valvelor cardiace şi a aortei.

Tratamentul medicamentos cu betablocanţi, inhibitori ai enzimei de conversie  şi antogonişti ai receptorilor angiotensinei are scopul de a încetini progresia dilatării aortice şi a distrugerilor valvulare, eliminind artimiile, minimalizind ritmul cardiac şi presiunea sangvină.

Tehnicile chirurgicale moderne permit corectarea  anevrismului aortic, protezarea valvelor deficiente, corectarea manifestărilor oculare şi scheletice severe.

Pneumotoraxul recurent necesită tratament chirurgical. Pneumotoraxul de marime medie pot necesita drenaj si câteva zile de spitalizare. Pneumotoraxul sever reprezintă o urgenţă medicală și chirurgicală.

Kinetoterapia este eficientă şi indicată.

Viaţa cotidiană

Persoanele cu sindrom Marfan trebuie să evite agenţii care stimulează sistemul cardiovascular, sporturile care presupun contactul fizic direct, sportul de performanţă, exercitiile de tip izometric şi  să practice cu moderaţie exerciţii de tip aerobic.

Dacă afectarea cardiacă este diagnosticată precoce, corect monitorizată şi controlată terapeutic, aceşti pacienţi pot avea o viaţă cotidiană obişnuită.