SINDROMUL CRI-DU-CHAT
Vasilica Cruceru
Definiţie clinică
Sindromul Cri du Chat a fost recunoscut pentru prima dată prin plânsul ascuțit caracteristic bebelușilor afectați în primii ani de viață. Cauza genetică este o deleție hemizigotă de lungime variabilă pe brațul scurt (p) al cromozomului 5, descrisă pentru prima dată în 1963. Această tulburare se prezintă în mod caracteristic cu trăsături faciale distinctive, dezvoltare întârziată și dizabilitate intelectuală
Frecevenţa bolii
Deși Cri du chat este considerată o tulburare rară, este una dintre cele mai frecvente anomalii cromozomiale. Incidența variază de la 1 la 15.000 la 1 la 50.000 de copii născuți vii. Incidența la femei este puțin mai mare decât la bărbați. Incidența și prevalența exactă la nivel mondial și între rase nu au fost stabilite. În mod similar, factorii de risc specifici asociați cu evenimentele prenatale sau vârsta parentală nu sunt clari. Cu toate acestea, există rapoarte ocazionale de expunere a părinților la radiații, hiperemeză, anorexie și toxemie.
Aspecte genetice
Sindromul Cri-du-Chat rezultă dintr-o deleție parțială sau completă a cromozomului 5p. Majoritatea delețiilor apar de novo. Dimensiunile fragmentului afectat diferă de la un individ afectat la altul, cu cât fragmentul este mai mare, cu atât boala este mai severa. Semnele şi simptomele bolii sunt determinate de pierderea mai multor gene localizate pe fragmentul cromozomial care lipseşte. Se pare că absenţa genei CTNND 2 este asociată cu retardul mental sever.
Delețiile apar ca evenimente aleatoare în timpul formării celulelor reproductive
(spermatozoizi/ovule) în dezvoltarea precoce a fătului. Aproximativ 80% până la 90% sunt de origine paternă, care pot apărea dintr-o rupere cromozomială în timpul formării gameților. Restul de 10% până la 15% rezultă din translocarea parentală dezechilibrată. Părintele este purtătorul unui alt tip de anomalie cromozomială, numită translocaţie reciprocă „echilibrată”, în care nici nu se pierde şi nici nu se câstigă ADN ( 2 sau mai mulţi cromozomi schimbă între ei fragmente, dar cantitatea totală de ADN din celulă rămâne constantă, de aceea individul respectiv nu prezintă niciun semn de boală). În schimb, aceste anomalii de structură cromozomială pot deveni „neechilibrate” când sunt transmise generaţiilor următoare. Mai mult, 80% până la 90% din cazuri rezultă din deleții terminale ale cromozomului 5, în timp ce 3% până la 5% sunt datorate unei ștergeri interstițiale. Mozaicismul, inversiunile și cromozomii inel sunt mecanisme mai puțin frecvente.
Semne clinice
Pacienții demonstrează variabilitate fenotipică și genotipică. Cercetările au arătat că deleția parțială a brațului scurt al cromozomului 5 este cauza fenotipului caracteristic. Prin urmare, manifestările clinice depind de deleția zonei critice.
Cea mai caracteristică trăsătură a acestei boli este plânsul ascuțit, care de obicei dispare în primele câteva luni de viață iar patogeneza este atribuită modificării anatomice a morfologiei laringiene, care poate fi rezultatul:
- unei epiglote mici,
- hipoplaziei laringelui
- unui laringe îngust sau în formă de diamant
- spațiului aerian anormal în zona posterioară în timpul fonației
Nou-născuții prezintă, de asemenea, greutate mică la naștere și microcefalie, precum și asfixie, hipotonie musculară și supt afectat. Acestea duc la o creștere și dezvoltare deficitară în primii câțiva ani de viață. Există rapoarte de infecții respiratorii și intestinale recurente.
Caracteristici generale
- Malformații cranio-faciale: microcefalie, fața de lună , hipertelorism, pliuri epicantice proeminente, punte nazală mare, colțurile gurii orientate în jos, filtru scurt, păr cărunt prematur, cute anormale de flexie transversală.
Mai puțin frecvente: fante palpebrale înclinate în jos, urechi jos implantate, canale auditive înguste, surditate, miopie și cataractă, hipersensibilitate a pupilelor la metacolină, hypospadias ( localizarea anormală a orificiului uretrei) și criptorhidie( testicul necoborat) .
- Alte anomalii care ar putea fi prezente: hipersensibilitate la sunet, tulburări cardiace, inclusiv malformații cardiace congenitale, hemangiom cutanat, patologie renală.
- Anomalii orofaciale: palat înalt, microretrognatie mandibulară, hipoplazie a smalțului, parodontită cronică.
- Manifestări de dezvoltare și comportament: hiperactivitate, comportament auto-vătămator, mișcări repetitive, personalitate blândă, atașament obsesiv față de obiecte, înțelegerea a vorbirii este mai bună decât capacitatea lor de a exprima sau comunica.
Diagnostic. Metode de diagnostic
Un diagnostic poate fi pus pe baza constatărilor clinic. Apariția unor constatări caracteristice specifice, cum ar fi microcefalie, greutate mică la naștere, fața lunii, hipotonie musculară și un plâns asemănător pisicii, împreună ar trebui să ridice suspiciunea clinică a afecțiunii.
Dacă suspiciunea clinică este prezentă, unul dintre primele teste care pot confirma diagnosticul este analiza cariotipului. Cu toate acestea, în cazurile în care suspiciunea clinică este mare în prezența unui cariotip normal, pot fi efectuate alte teste specifice, cum ar fi FISH, CGH (hibridare genomică comparativă) sau PCR cantitativă (reacția în lanț a polimerazei).
Diagnostic prenatal
Se poate determina cariotipul fetal convenţional sau se foloseşte tehnica FISH pe celule obţinute fie prin biopsie de vilozităţi coriale (în primul trimestru de sarcină), fie prin amniocenteză (în al doilea trimestru de sarcină) unde va fi vizibilă deleția cromozomului 5.
Anomaliile structurale sunt observabile ecografic. De asemenea, fetușii care prezintă mozaicism pot prezenta anomalii cromozomiale fetoplacentare și feto-amniotice împreună cu microcefalie și hipoplazie cerebeloasă.
Sfat genetic.
Se recomandă efectuarea cariotipului ambilor părinţi ai unui copil cu sindrom cri-duchat, pentru a şti dacă vreunul din ei este purtătorul unei anomalii cromozomiale echilibrate. În această situaţie, se recomandă efectuarea diagnosticului prenatal pentru sarcinile ulterioare ale cuplului respectiv.
Dacă ambii parteneri au cariotip normal, riscul de a avea un al doilea copil cu sindrom cri-du-chat (riscul de recurenţă) este foarte mic.
Evoluţie si prognostic
Ratele de morbiditate și mortalitate scad după primii câțiva ani de viață. Se pare că 75% dintre decese au loc în prima lună de viață, iar aproximativ 90% dintre decese au loc în primul an. Este important de reținut că tipul, dimensiunea și locația delețiilor influențează semnificativ prognosticul.
Unul dintre cei mai importanți factori în prognosticul bolii este diagnosticul precoce. Diagnosticul precoce permite implementarea de timpuriu a măsurilor terapeutice pentru a îmbunătăți rezultatul dezvoltării fizice și psihomotorii și ajută la adaptarea social.
Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
Nu există tratament specific care să ducă la vindecarea bolii, ci doar tratament care ameliorează anumite manifestări ale acesteia.
În perioada neonatală, terapia fizică trebuie începută în prima săptămână de viață pentru a ajuta la orice dificultăți de înghițire și aspirație. Alăptarea este încă posibilă, iar terapia intensivă este rareori necesară.
Terapia fizică, psihomotricitatea și logopedia sunt intervenții sugerate pentru întârzierea psihomotorie și a vorbirii. Pacienții au adesea surditate senzorineurală; prin urmare, examinările audiometrice ar trebui să aibă loc la toți copiii. Alte tratamente utile includ intervenția chirurgicală, o dietă specială și rutine sănătoase.
Familiile ar trebui să fie implicate în îngrijirea pacientului. Aceștia ar trebui să primească informații despre boală și despre grupurile de sprijin disponibile.