Scleroză Laterală Amiotrofică (SLA)

edubolirare

Scleroză Laterală Amiotrofică (SLA)

Denumită și boala Lou Gehrig, Scleroza laterală amiotrofică este o boală neurologică ce afectează neuronii motori de la nivelul creierului și măduvei spinării. Degenerarea neuronilor motori duce la înreruperea semnalelor de la nivelul neuronilor către celulele musculare, ceea ce duce la slăbiciune musculară, fasciculații sau chiar, atrofie musculară. În cele din urmă, la persoanele cu SLA, creierul își pierde capacitatea de a iniția și controla mișcările voluntare, cum ar fi mersul, vorbitul, mestecatul și alte funcții, precum și respirația. SLA este o boală progresivă, ceea ce înseamnă că simptomele se agravează în timp (1).

Manifestări clinice

Simptomele precoce ale bolii include următoarele:

  • Contracții musculare la braț, picior, umăr sau limbă
  • Crampe musculare
  • Spasticitate musculară
  • Slăbiciune musculară care afectează brațul, piciorul sau gâtul
  • Vorbire neclară și nazală
  • Dificultate la mestecat sau la înghițire. (2)

Pe măsură ce boala progresează, slăbiciunea și atrofia musculară se extinde la alte grupe musculare. Persoanele cu SLA pot prezenta:

  • Disfagie
  • Sialoree
  • Disartrie
  • Dispnee
  • Plâns, râs sau alte manifestări emoționale cu caracter involuntar (semne pseudobulbare)
  • Constipație (2).

În cele din urmă, persoanele cu SLA nu vor putea să stea în picioare sau să meargă, să se urce sau să se ridice din pat singure, să-și folosească mâinile și brațele sau să respire singure. De obicei ei rămân capabili să gândească, și au memoria păstrată, astfel că sunt conștienți de pierderea progresivă a funcțiilor. Acest lucru poate provoca anxietate și depresie la persoanele. Deși nu sunt la fel de frecvente, persoanele cu SLA pot avea, de asemenea, probleme cu limbajul sau cu luarea deciziilor. Unii dezvoltă, de asemenea, o formă de demență cunoscută sub numele de demența fronto-temporală asociată sclerozei laterale amiotrofice (2).

Majoritatea persoanelor cu SLA mor din cauza insuficienței respiratorii, de obicei în trei până la cinci ani de la apariția primelor simptome. Cu toate acestea, aproximativ 10% supraviețuiesc timp de un deceniu sau mai mult(2).

Factori de risc

Factorii de risc pentru Scleroza Laterală Amiotrifică include următoarele:

  • Vârsta – simptomele bolii apar cel mai adesea între 55 și 75 de ani;
  • Sexul masculin – bărbații sunt mai predispuși la a dezvolta această boală decât femeile. Totuși, de la o vârstă înaintată, ambele sexe au un risc similar de a dezvolta boala;
  • Rasa și etnia – rasa albă și non-hispanicii au un risc mai mare, dar boala poate apărea la orice rasă sau etnie (2).

Diagnostic

Diagnosticul clinic în SLA poate fi stabilit atunci când se întâlnesc următoarele criterii:

Prezența:

  • Semne clinice sau paraclinice de afectare a neuronului motor periferic;
  • Semne clinice ale afectării neuronului motor central;
  • Caracterul progresiv al semnelor și simptomelor;

Împreună cu absența:

  • Dovezilor paraclinice pentru alte boli neurologice ce pot explica simptomele de neuron motor central/periferic;
  • Dovezilor neuroimagistice pentru alte boli ce pot explica simptomele clinice și electrofiziopatologice (1).

Semnele clinice de neuron motor central și periferic în cele patru regiuni ale sistemului nervos central (trunchi cerebral, regiunea cervicală, toracală sau lombară a măduvei spinării) pot fi detectate în urma anamnezei și a examenului clinic.

Diagnosticul clinic al SLA, fără confirmarea paraclinică, poate fi clasificat în una dintre următoarele categorii:

  • Diagnostic SLA definit clinic: prezența semnelor de neuron motor central și periferic în trei regiuni ale sistemului nervos central;
  • Diagnostic SLA definit clinic, familial, sustinut de examene de laborator : semne progressive de neuron motor central și/sau periferic în cel puțin o regiune a sistemului nervos central la un individ cu o variantă cauzativă SLA;
  • SLA clinic probabil: prezența semnelor de neuron motor central și periferic în cel puțin două regiuni, cu unele semne de neuron motor central neapărat cranial față de cele de neuron motor periferic;
  • SLA probabil clinic, susținut de examene de laborator: semne clinice de afectare a neuronului motor central și periferic într-o singură regiune a SNC, sau, semne de neuron motor central prezente într-o singură regiune și semne de neuron motor periferic observate la evaluarea electromiografică în cel puțin două membre la un individ cu o variant cauzatoare SLA;
  • SLA posibil clinic: semne clinice de afectare a neuronului motor central și periferic într-o singură regiune, semne clinice de neuron motor central în două sau mai multe regiuni, sau semne clinice de neuron motor periferic găsite cranial față de semnele clinice de neuron motor central când diagnosticul de SLA probabil clinic, susținut de examene de laborator nu poate fi susținut;
  • Suspiciune clinică SLA: sindrom de neuron motor periferic (1).

Electromiografia (EMG)

  • Poate demonstra semnele elctrofiziologice ale afectării neuronului motor periferic la indivizii afectați clinic sau în regiunile care din punct de vedere clinic nu par afectate (1).

Implicarea semnelor din spectrul frontotemporal

            Criteriile de diagnostic pentru Scleroza lateral amiotrofică cu semne din spectrul bolii frontotemporale presupun evaluarea la 3 nivele/axe.

Axa 1: definirea implicătii semnelor de neuron motor și testarea pentru variantele genetice

Axa 2: definirea deficitului neuropsihologic

  1. SLA cu tulburare de comportament
  2. SLA cu tulburare cognitive
  3. SLA cu tulburare cognitive și comportamentală
  4. SLA/Demența fronto-temporală .

Axa 3: identificarea altor manifestări non-motorii, cum ar fi semnele extrapiramidale, semnele cerebeloase sau disfuncții autonome, tulburări senzoriale sau anormalitări ale mișcării globilor oculari (1).

Evaluarea neuropsihologică se recomandă a se face utilizând două scoruri specifice:

  • ECBALS (Edinburgh Cognitive and Behavioral ALS Screen), sau
  • ALS-CBS (ALS Cognitive Behavioral Screen) (1).

Acestea pot fi accesate la:

https://ecas.psy.ed.ac.uk/  https://cp.neurology.org/content/neurclinpract/suppl/2017/10/11/CPJ.0000000000000397.DC1/Appendix_E-1.pdf

Genetica în Scleroză Laterală Amiotrofică (SLA)

Indivizii cu SLA de cauză genetică reprezintă cei care au o varianta genetică patogenă într-o genă cunoscută pentru SLA, indiferent de istoricul familial. SLA de cauză necunoscută reprezintă cazurile în care nu se găsește o variant genetică patogenă la testarea moleculară, indiferent de istoricul familial. Se estimează că 10% din cazurile de SLA au cel puțin un alt membru al familiei afectat de SLA. Aproximativ jumătate din cazurile de SLA cu istoric familial pozitiv au și cauze genetice identificate. Cazurile de SLA cu istoric familial pozitiv, dar fără o cauză genetică identificată poate fi denumită SLA familială, de cauză necunoscută(1). 

Cele mai frecvente gene implicate în patogeneza SLA sunt următoarele: C9orf72 (variante prin repetări de hexanucleotide GGGGCC), SOD1 (variantele p.Ala4Val, p.Asp90Ala, p.Ile113Tthr), FUS, TARDBP.

SLA singulară, fără istoric familial pozitiv, poate avea o etiologie complexă, multifactorială. Un studiu din 2019 a raportat faptul că factorii genetici pot interveni în proporție de aproape 40% pentru a dezvolta SLA la indivizii care nu au avut variante genetice cunsocute pentru SLA (3).

Stabilirea unei cauze genetice specifice pentru SLA poate ajuta în discutarea prognosticului și acordarea sfatului genetic.

Tratament

La momentul actual, nu există niciun tratament pentru a inversa deteriorarea neuronilor motori sau pentru a vindeca complet SLA. Cu toate acestea, unele tratamente pot încetini progresia bolii, pot îmbunătăți calitatea vieții și pot extinde supraviețuirea. Noi tratamente au devenit disponibile în ultimii câțiva ani, iar cercetătorii continuă să exploreze diverse căi pentru a încetini sau opri progresia SLA (2).

  • Riluzolul (Rilutek) este un medicament oral despre care se crede că reduce efectele negative asupra neuronilor motori prin scăderea nivelurilor de glutamat. Studiile clinice la persoanele cu SLA au arătat că riluzolul poate prelungi supraviețuirea cu câteva luni;
  • Edaravona (Radicava) este un antioxidant administrat fie pe cale orală, fie intravenoasă și s-a dovedit că încetinește declinul funcțional la unele persoane cu SLA;
  • Fenilbutiratul de sodiu/taurursodiolul (Relyvrio) este un medicament oral despre care se crede că previne moartea celulelor nervoase prin blocarea semnalelor de stres în celule. S-a demonstrat că încetinește declinul funcțional și extinde supraviețuirea la unele persoane cu SLA;
  • Tofersen (Qalsody) este administrat printr-o infiltrație spinală pacienților cu SLA cărora s-a determinat o mutație a genei SOD1. Deși beneficiile acestui medicament sunt încă în stadiu de cercetare, acesta poate funcționa prin scăderea unuia dintre markerii de deteriorare a neuronilor (2).

Planul de tratament pentru SLA include și terapia de reabilitare, care trebuie adaptată nevoilor individuale ale persoanei. Reabilitarea poate consta în – fizioterapie, terapie ocupațională sau logopedie (2).

 Bibliografie

1.         Siddique N, Siddique T. Amyotrophic Lateral Sclerosis Overview. Adam MP, Feldman J, Mirzaa GM, et al., editors. GeneReviews® [Internet]. 2001.

2.         National Institute of Neurological Disorders and Stroke. Amyotrophic Lateral Sclerosis (ALS) [Internet]. Available from: https://www.ninds.nih.gov/health-information/disorders/amyotrophic-lateral-sclerosis-als#

3.         Ryan M, Heverin M, McLaughlin RL, Hardiman O. Lifetime Risk and Heritability of Amyotrophic Lateral Sclerosis. JAMA Neuro. 2019 Nov 1;76(11):1367–74.