Leucemia granulocitară cronică (LGC)
- Definiția clinică
Leucemia granulocitară cronică (LGC), cunoscută și sub denumirea de leucemie mieloidă cronică, este un cancer al sângelui cu evoluție lentă. Cauzele apariției acestei boli sunt incomplet elucidate. În formele tipice de boală (BCR-ABL1-pozitive) apare o proliferare a unui subset de celule albe în sânge (granulocite), în asociere cu existența cromozomului Philadelphia.
- Frecvența bolii
Leucemia cronică mieloidă are o incidență anuală estimată de 1:100.000 de persoane. Incidența bolii crește cu înaintarea în vârstă. Vârsta de apariție este, în general, peste 50 de ani, cu o ușoară predominanță a sexului masculin.
- Aspecte genetice
Peste 90% din cazurile de leucemie cronică mieloidă se caracterizează prin existența unei translocații între cromozomii 9 și 22, cu apariția unui cromozom 22 de dimensiuni mai mici, numit cromozom Philadelphia. Translocația este un proces prin care un fragment al unui cromozom poate ajunge în altă regiune a aceluiași cromozom sau pe un cromozom diferit. Uneori, cromozomii pot realiza între ei schimburi de fragmente, situație întâlnită și în LGC. Această translocație descrisă duce la apariția unei proteine de fuziune (o oncoproteină, sau o proteină ”cancerigenă”) care determină o proliferare necontrolată a celulelor sangvine. Această proteină este cunoscută ca proteina BCR-ABL1. Leucemia granulocitară cronică nu este o boală moștenită. Este, totuși, o boală genetică întrucât dezvoltarea acesteia este condiționată de apariția unor mutații în celulele sangvine.
- Semne clinice
Leucemia cronică mieloidă, în primele etape, este frecvent asimptomatică. Primele modificări decelabile sunt pe analizele de sânge uzuale (hemoleucograma).
LGC include mai multe etape de evoluție:
- Faza cronică. În această fază se găsesc majoritatea celor afectați de LGC. Celulele imature (blastice) sunt într-un procent mic, de sub 2%.
- Faza accelerată. Numărul de celule imature crește, fiind sub 20%.
- Faza blastică. Numărul de celule imature din sânge sau măduva osoasă depășește pragul de 20%.
În faza cronică, cele mai comune manifestări clinice sunt anemia (oboseală, palpitații, paloare, amețeli, cefalee) și splenomegalia (sațietate precoce, senzație de presiune sub rebordul costal stâng sau chiar durere). Sângerările și trombozele sunt alte manifestări clinice posibile, în legătură cu scăderea numărului de trombocite și coagularea sângelui. În faza accelerată, manifestările clinice se agravează, cele mai importante manifestări fiind cefaleea, durerile osoase, sângerările, infecțiile și limfadenopatiile (creșterea în volum a ganglionilor).
- Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic.
Suspiciunea clinică de LGC poate fi confirmată prin efectuarea cariotipului, testare FISH și prin PCR, cu scopul de a pune în evidență prezența cromozomului Philadelphia și a proteinei de fuziune BCR-ABL1. După inițierea terapiei, PCR trebuie repetat în evoluție pentru monitorizarea tratamentului.
- Evoluție și prognostic.
Introducerea în terapie a inhibitorilor de tirozin kinază a modificat în mod semnificativ cursul bolii în leucemia cronică mieloidă, creșterea supraviețuirii și răspunsul citogenetic la terapie fiind complet într-o poporție semnificativă de pacienți tratați. Actualmente, grației terapiei, un diagnostic de LGC în fază cronică este asociat cu o supraviețuire aproape normală.
- Posibilități de tratament, îngrijire și urmărire.
În prezent, există tratamente disponibile adresate leucemiei granulocitare cronice. Terapia utilizată se bazează pe inhibitorii de tirozin kinază: imatinib (primul medicament dezvoltat în această boală), bosutinib, dasatinib, nilotinib, ponatinib. Tratamente alternative, disponibile în cazuri avansate de boală, refractare la alte linii de tratament, se referă la agenți chimioterapeutici pecum omacetaxin sau transplantul allogenic de celule stem hematopoietice.