- Definiția clinică
Boala polichistică renală cu transmitere autozomal recesivă (ARPKD) este o afecțiune genetică rară, caracterizată, în principal, prin dilatări ale ductelor colectoare renale, ductelor biliare și fibroză hepatică congenitală.
- Frecvența bolii
Incidența ARPKD este necunoscută, dar se estimeză că 1:10.000 – 1:40.000 din nou născuți sunt afectați de boală.
- Aspecte genetice
ARPKD reprezintă o boală monogenică, cu transmitere autozomal recesivă. Boala afectează atât pacienți de sex feminin cât și pacienți de sex masculin. Principala genă implicată în peste 70% din cazuri este PKHD1. Pentru a dezvolta boala, sunt necesare câte o mutație în fiecare copie a genei PKHD1 (în total, sunt necesare 2 mutații, una în copia genei provenită de la mamă și una în copia genei provenită de la tată). Părinții copiilor afectați sunt, de regulă, clinic sănătoși și au doar o mutație în gena PKHD1, situație pe care o numim status de purtător. Purtătorii nu dezvoltă manifestările de boală, dar pot transmite mai departe mutația descendenților. În situația în care ambii părinți sunt purtători de mutații în gena PKHD1, riscul de a avea copii cu ARPKD este de 25% pentru fiecare sarcină. Expresivitatea bolii este variabilă.
- Semne clinice
ARPKD afectează în principal rinichii și ficatul, încadrându-se în categoria sindroamelor hepatorenale fibrochistice. De obicei, diagnosticul este stabilit în perioada de nou născut, dar suspiciunea poate fi ridicată încă din perioada intrauterină prin investigațiile imagistice disponibile (ecografia fetală). Dacă forma de boală este una severă, medicul obstetrician poate observa o cantitate mai scăzută de lichid amniotic (oligohidramnios), rinichi crescuți în dimensiuni. În forme severe de boală, afectarea pulmonară este prezentă, fiind o consecință a oligohidramniosului și a creșterii în volum a rinichilor, care limitează expansionarea și dezvoltarea optimă a plămânilor. Mai mult, oligohidramniosul explică și manifestările dismorfice asociate bolii (nas tutit, urechi jos inserate, micrognația, anomalii ale membrelor) și restricția de creștere intrauterină.
Ambii rinichi sunt crescuți în volum, situație numită nefromegalie. Concentrarea urinii este afectată, astfel că volumul de urină produs zilnic este unul crescut (poliurie). Acesta poate scădea (oligurie) în cazul insuficienței renale. Boala cronică renală cu necesar de dializă se instalează, de obicei, în prima decadă a vieții. Hipertensiunea arterială cu instalare precoce este o manifestare importantă a bolii.
Afectarea hepatică din ARPKD sub forma fibrozei hepatice congenitale este o altă constantă a bolii. În timp, odată cu evoluția bolii, pacienții pot dezvolta hipertensiune portală, cu varice esofagiene, splenomegalie și hemoragii digestive. Acestea din urmă reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate în ARPKD. Dilatări chistice multiple ale căilor biliare (boala Caroli) sunt posibile. Aceste modificări predispun la episoade repetate de angiocolită (infecția căilor biliare) și la tulburări ale absorției lipidelor și vitaminelor liposolubile. Vârsta de instalare și gravitatea afectării hepatice pot varia, uneori gravitatea afectării renale fiind pe plan secund în tabloul clinic.
- Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Diagnosticul este stabilit coroborând următoarele elemente: afectarea renală (rinichi măriți de volum, cu prezența chistelor caracteristice) și hepatică (dilatări de căi biliare, hipertensiune portal, varice esofagiene), debutul precoce, respectarea modelului de transmitere autozomal recesiv. În urma ridicării suspiciunii clinice, diagnosticul este confirmat prin efectuarea testării genetice.
- Sfat genetic.
ARPKD este o afecțiune genetică, cu transmitere pe model autozomal recesiv. Un cuplu în care ambii părinți sunt purtători sănătoși ai mutațiilor în gena PKHD1 au un risc de 25% la fiecare sarcină de a avea și alți copii afectați de boală, indiferent de sexul copiilor.
- Diagnostic prenatal.
Dacă în familie este cunoscută prezența bolii (de exemplu, cuplul prezintă un copil cu această afecțiune), atât diagnosticul prenatal, cât și cel preimplantațional sunt tehnic posibile. Diagnosticul preimplantațional se realizează înaintea obținerii unei sarcini, atunci când se apelează la tehnica fertilizării in vitro. Practic, se testează genetic un număr limitat de celule din embrionii care urmează să fie implantați în uterul matern, în vederea depistării unei mutații de interes. Diagnosticul prenatal se realizează în momentul în care a fost deja obținută o sarcină, fie din vilozitățile coriale, fie din celulele fetale prezente în lichidul amniotic. În timpul sarcinii, ecografia poate evidenția rinichi măriți în volum, oligohidramnios (cantitate scăzută de lichid amniotic), hipoplazie pulmonară (plămâni de dimensiuni redusă).
- Evoluție și prognostic.
ARPKD este o afecțiune cu rată semnificativă a mortalității infantile. În primul an de viață, cauza majoră de deces o reprezintă complicațiile pulmonare ale bolii. Pacienții care supraviețuiesc primului an sunt afectați de boala cronică de rinichi. Transplantul renal face ca supraviețuirea acestor pacienți să fie apropiată de normal. Afectarea hepatică reprezintă o cauză semnificativă de deces, prin complicațiile hemoragice la nivel digestiv și sepsisul cu punct de plecare biliar.
- Posibilități de tratament, îngrijire și urmărire.
În prezent, nu există terapii specifice adresate pacienților cu ARPKD. Pacienții cu boală renală cronică în stadiu terminal vor necesita terapie de subtituție renală (dializă). În aceste situații, se recomandă efectuarea transplantului renal. Tratamentul hipertensiunii arteriale este, de asemenea, esențial. Pentru pacienții cu tulburări respiratorii terapia se poate referi inclusiv la inițierea ventilației mecanice. Complicațiile hepatice ale bolii (cum sunt varicele esofagiene) pot necesita management chirurgical, endoscopic sau radiologic.
Boala polichistică renală cu transmitere autozomal recesivă (ARPKD)
- Definiția clinică
Boala polichistică renală cu transmitere autozomal recesivă (ARPKD) este o afecțiune genetică rară, caracterizată, în principal, prin dilatări ale ductelor colectoare renale, ductelor biliare și fibroză hepatică congenitală.
- Frecvența bolii
Incidența ARPKD este necunoscută, dar se estimeză că 1:10.000 – 1:40.000 din nou născuți sunt afectați de boală.
- Aspecte genetice
ARPKD reprezintă o boală monogenică, cu transmitere autozomal recesivă. Boala afectează atât pacienți de sex feminin cât și pacienți de sex masculin. Principala genă implicată în peste 70% din cazuri este PKHD1. Pentru a dezvolta boala, sunt necesare câte o mutație în fiecare copie a genei PKHD1 (în total, sunt necesare 2 mutații, una în copia genei provenită de la mamă și una în copia genei provenită de la tată). Părinții copiilor afectați sunt, de regulă, clinic sănătoși și au doar o mutație în gena PKHD1, situație pe care o numim status de purtător. Purtătorii nu dezvoltă manifestările de boală, dar pot transmite mai departe mutația descendenților. În situația în care ambii părinți sunt purtători de mutații în gena PKHD1, riscul de a avea copii cu ARPKD este de 25% pentru fiecare sarcină. Expresivitatea bolii este variabilă.
- Semne clinice
ARPKD afectează în principal rinichii și ficatul, încadrându-se în categoria sindroamelor hepatorenale fibrochistice. De obicei, diagnosticul este stabilit în perioada de nou născut, dar suspiciunea poate fi ridicată încă din perioada intrauterină prin investigațiile imagistice disponibile (ecografia fetală). Dacă forma de boală este una severă, medicul obstetrician poate observa o cantitate mai scăzută de lichid amniotic (oligohidramnios), rinichi crescuți în dimensiuni. În forme severe de boală, afectarea pulmonară este prezentă, fiind o consecință a oligohidramniosului și a creșterii în volum a rinichilor, care limitează expansionarea și dezvoltarea optimă a plămânilor. Mai mult, oligohidramniosul explică și manifestările dismorfice asociate bolii (nas tutit, urechi jos inserate, micrognația, anomalii ale membrelor) și restricția de creștere intrauterină.
Ambii rinichi sunt crescuți în volum, situație numită nefromegalie. Concentrarea urinii este afectată, astfel că volumul de urină produs zilnic este unul crescut (poliurie). Acesta poate scădea (oligurie) în cazul insuficienței renale. Boala cronică renală cu necesar de dializă se instalează, de obicei, în prima decadă a vieții. Hipertensiunea arterială cu instalare precoce este o manifestare importantă a bolii.
Afectarea hepatică din ARPKD sub forma fibrozei hepatice congenitale este o altă constantă a bolii. În timp, odată cu evoluția bolii, pacienții pot dezvolta hipertensiune portală, cu varice esofagiene, splenomegalie și hemoragii digestive. Acestea din urmă reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate în ARPKD. Dilatări chistice multiple ale căilor biliare (boala Caroli) sunt posibile. Aceste modificări predispun la episoade repetate de angiocolită (infecția căilor biliare) și la tulburări ale absorției lipidelor și vitaminelor liposolubile. Vârsta de instalare și gravitatea afectării hepatice pot varia, uneori gravitatea afectării renale fiind pe plan secund în tabloul clinic.
- Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Diagnosticul este stabilit coroborând următoarele elemente: afectarea renală (rinichi măriți de volum, cu prezența chistelor caracteristice) și hepatică (dilatări de căi biliare, hipertensiune portal, varice esofagiene), debutul precoce, respectarea modelului de transmitere autozomal recesiv. În urma ridicării suspiciunii clinice, diagnosticul este confirmat prin efectuarea testării genetice.
- Sfat genetic.
ARPKD este o afecțiune genetică, cu transmitere pe model autozomal recesiv. Un cuplu în care ambii părinți sunt purtători sănătoși ai mutațiilor în gena PKHD1 au un risc de 25% la fiecare sarcină de a avea și alți copii afectați de boală, indiferent de sexul copiilor.
- Diagnostic prenatal.
Dacă în familie este cunoscută prezența bolii (de exemplu, cuplul prezintă un copil cu această afecțiune), atât diagnosticul prenatal, cât și cel preimplantațional sunt tehnic posibile. Diagnosticul preimplantațional se realizează înaintea obținerii unei sarcini, atunci când se apelează la tehnica fertilizării in vitro. Practic, se testează genetic un număr limitat de celule din embrionii care urmează să fie implantați în uterul matern, în vederea depistării unei mutații de interes. Diagnosticul prenatal se realizează în momentul în care a fost deja obținută o sarcină, fie din vilozitățile coriale, fie din celulele fetale prezente în lichidul amniotic. În timpul sarcinii, ecografia poate evidenția rinichi măriți în volum, oligohidramnios (cantitate scăzută de lichid amniotic), hipoplazie pulmonară (plămâni de dimensiuni redusă).
- Evoluție și prognostic.
ARPKD este o afecțiune cu rată semnificativă a mortalității infantile. În primul an de viață, cauza majoră de deces o reprezintă complicațiile pulmonare ale bolii. Pacienții care supraviețuiesc primului an sunt afectați de boala cronică de rinichi. Transplantul renal face ca supraviețuirea acestor pacienți să fie apropiată de normal. Afectarea hepatică reprezintă o cauză semnificativă de deces, prin complicațiile hemoragice la nivel digestiv și sepsisul cu punct de plecare biliar.
- Posibilități de tratament, îngrijire și urmărire.
În prezent, nu există terapii specifice adresate pacienților cu ARPKD. Pacienții cu boală renală cronică în stadiu terminal vor necesita terapie de subtituție renală (dializă). În aceste situații, se recomandă efectuarea transplantului renal. Tratamentul hipertensiunii arteriale este, de asemenea, esențial. Pentru pacienții cu tulburări respiratorii terapia se poate referi inclusiv la inițierea ventilației mecanice. Complicațiile hepatice ale bolii (cum sunt varicele esofagiene) pot necesita management chirurgical, endoscopic sau radiologic.