Metode avansate


Important!

Metodele moderne de apreciere a stării de nutriţie a copilului se bazează pe o tehnică avansată cu aparatura competitivă, costisitoare şi (uneori) invazivă, care le limitează aplicabilitatea în cercetare sau în scop de diagnostic. Ele evaluează structura ţesuturilor în vivo.

 

Bioimpedanta electrică

Este o metodă neinvaziva, rapidă, uşor aplicabilă şi de mare acurateţe în evaluarea compoziţiei corpului care este utilizată de nutriţionişti în predictia obezităţii la copil şi adolescent (9,12). Metoda se bazează pe rezistenţă mare a apei totale şi pe reactanţa masei celulare la trecerea curentului electric prin ţesuturile slabe, comparativ cu masa grasă (12). Electrozii se plasează pe plante şi în pumnii strânşi ai copilului aflat în decubit dorsal cu membrele în abducţie la 12 ore după repausul alimentar nocturn şi în repaus fizic (5,6). Impedanţa a corpului prezintă variaţii diurne, ceea ce obliga ca examinarea să se facă la aceeaşi oră în studiile longitudinale. Gradul de hidratare al ţesuturilor slabe creşte cu vârsta şi este mai mare la fete, pe întreaga perioadă a copilăriei. Bioimpedanta electrică permite diagnosticul şi precizarea gradelor de obezitate (9).

Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică

Evaluează în vivo ţesutul adipos subcutan, ţesutul adipos visceral şi organele intraabdominaleprin imagini secvenţiale ale secţiunilor de mare rezoluţie şi oferă date referitoare la volumulţesuturilor. Ele permit estimarea masei grase şi a masei slabe la diferite vârste. Costul metodei şi expunerea la radiaţii în cursul tomografiei limitează utilizarea lor numai în scop de diagnostic (1,7).

Absorbtiometria cu energie dublă a razelor X

Se bazează pe atenuarea diferenţială a două fascicule de fotoni după absorbţia lor în diferite ţesuturi. Ea permite aprecierea compoziţiei trunchiului şi a membrelor, precum şi implicarea factorilor nutriţionali în creşterea copiilor. Metodă este de mare acurateţe şi profunzime, cu o iradiere redusă în stabilirea ponderii masei grase şi slabe a corpului copilului dar este foarte costisitoare şi se practica numai în cercetare şi în scop de diagnostic (1,7).

Ecografia abdominală

Ecografia abdominală măsoară ţesutul adipos subcutan dintre tegument şi linia albă, precum şi masa grasă dintre peritoneu şi coloana vertebrală lombară. Metodă este neinvaziva, nu reflectă masa grasă intraabdominală şi oferă informaţii inferioare măsurării circumferinţei abdominale sau a pliului cutanat abdominal (1,8).

Hidrodensiometria

Hidroensiometria estimează volumul şi densitatea corpului. Subiectul este introdus într-un bazin cu apa după ce a expirat la maxim şi se citeşte greutatea corpului. Densitatea masei slabe creşte cu vârsta dar prezintă mari fluctuaţii la copil. Copiii acceptă greu examinarea, din cauza dificultăţilor manevrelor respiratorii în mediu acvatic iar informat iile pe care le oferă metoda îi limitează aplicabilitatea (7,8).

User login

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer