În general, ne gândim că într-o familie există o boală recesivă atunci când se înregistrează puţini bolnavi, când bolnavul are părinţi sănătoşi şi dacă apar căsătorii între rude. Putem spune cu certitudine că este o boală recesivă atunci când 2 părinţi sănătoşi pot avea copii bolnavi, iar 2 părinţi bolnavi au numai copii bolnavi.

Transmiterea autozomal recesivă

Prin analiza arborelui genealogic se poate spune că într-o familie este o boală autosomal recesivă atunci când găsim că boala afectează la fel bărbaţii şi femeile şi în afară de criteriile generale de mai sus se mai asociază măcar unul din următoarele criterii:

• 2 părinţi sănătoşi au o fată bolnavă;

• Mama bolnavă are o fată bolnavă (transmitere mamă – fiică);

• Mama bolnavă are un băiat sănătos;

• Tatăl sănătos are o fiică bolnavă.

Transmiterea recesivă legată de X

Putem afirma că într-o familie este o boală recesivă legată de X atunci când găsim că boala

afectează mai ales băieţii şi în afară de criteriile generale de mai sus se mai asociază şi criteriile:

• 2 părinţi sănătoşi au numai băieţi bolnavi, fetele fiind sănătoase;

• Mama bolnavă are toate fetele sănătoase (nu există transmitere mamă – fiică);

• Mama bolnavă are băieţi bolnavi;

• Tatăl sănătos are fete sănătoase.

Figura nr. 4. Transmiterea unei boli recesive legate de X de către femeile purtătoare

Figura nr. 4. Transmiterea unei boli recesive legate de X de către femeile purtătoare

 

Particularităţi ale eredităţii autozomal recesive (AR)


Important!

Bolile autozomal recesive se manifestă în situaţia în care gena patologică este prezentă în doză dublă, adică în stare homozigotă. La heterozigoţi efectul este mascat (compensat) prin activitatea aleleli normale. Indivizii afectaţi primesc câte o genă defectivă de la fiecare dintre părinţi, aceştia fiind, obligatoriu, heterozigoţi, dar fenotipic normali.

Dacă afecţiunea este rară, consanguinitatea parentală este, de regulă, crescută. Probabilitatea ca doi indivizi înrudiţi să fie purtători ai aceleaşi alele patologice este direct proporţional cu gradul de rudenie.


Important!

Sunt consideraţi înrudiţi membrii unui cuplu care au cel puţin un ancestor comun, situaţie în care riscul de a fi moştenit, fiecare dintre ei, câte o alelă identică, şi prin urmare, de a avea descendenţi afectaţi, este mai mare decât cel înregistrat în populaţia generală.

Consanguinitateaeste întâlnită în – comunităţi închise – provenite dintr-un număr redus de fondatori, şi în care se înregistrează concentraţii înalte ale unor afecţiuni ereditare. Izolarea este menţinută de factori diverşi: geografici, etnici, religioşi, sociali, economici.

Heterogenitatea geneticăest termenul care se referă la situaţiile în care fenotipuri foarte asemănătoare, dacă nu chiar identice, sunt imprimate de mutaţiile unor gene distincte (de regulă participante la realizarea unei aceleaşi căi metabolice sau la edificarea unei aceleaşi structure celulare). Pe de altă parte, deosebirile fenotipice pot fi rezultatul fie al alterărilor mutaţionale ale unor gene distincte (heterogenitate genică), fie al mutaţiilor diferite care afectează aceeaşi unitate transcripţională (heterogenitate alelică).

O formă de heterogenitate este cea alelică, caracterizată prin existenţa la nivelul unui locus genic a unor alele patologice multiple. Când mutaţiile interesează un acelaşi codon, dar diferă în ceea ce priveşte mecanismul producerii lor (substituţie, deleţie, inserţie), formele modificate ale genei sunt denumite eualele.

Variantele patologice rezultate în urma mutaţiilor produse în codoni diferiţi ai unei aceleiaşi unităţi transcripţionale se numesc heteroalele.


Reflectati!

Conceptul heterogenităţii a fost formulat pornindu-se de la informaţii privind modul de transmitere a anumitor boli (s-a constat, de pildă, că paralizia spastică se poate transmite în conformitate cu toate cele trei patternuri mendeliene – AD, AR, legat de cromozomul X) nonalelismul recesivilor (există numeroase observaţii care atestă că din părinţi cu forme aparent identice de surditate recesivă se pot naşte copii cu auz normal) relaţiile de înlănţuire genică (nu toate formele de eliptocitoză cosegregă în familii cu locusul sistemului Rh).

Pleiotropia. Fenomenul prin care o pereche de gene recesive produce efecte fenotipicediverse la nivelul mai multor sisteme de organe şi de funcţii diferite este mai frecvent în cazulgenelor recesive. Exemplul clasic de pleiotropie îl constituie fenilcetonuria. Boala provoacăîntârziere mintală şi depigmentarea pielii şi a părului. Afecţiunea poate fi cauzată de un numărmare de mutaţii ale genei codificatoare a enzimei fenialaninhidroxilaza care converteştefenilalanina în tirozină.

 

Particularităţile eredităţii legate de cromozomul X


Important!

La mamifere, masculii – sexul heterogametic – sunt posesori ai unei singure copii a cromozomului X (hemizigoţie). Sexul homogametic – cel feminin – se caracterizează prin prezenţa unei garnituri cromozomiale în care gonozomul X figurează în dublu exemplar.

Cu toate acestea, între cele două sexe nu se evidenţiază diferenţe notabile în ceea ce priveşte nivelul produşilor proteici ai genelor de pe cromozomul X.

Explicaţia rezidă în faptul că în celulele somatice ale femeilor unul dintre cromozomii X este supus unui proces de inactivare transcripţionale, denumit după numele cercetătoarei care l-a descris – Mary Lyon – lyonizare. Ca urmare, producţia de proteine codificate de genele de pe cromozomul X este redusă la jumătate, devenind echivalentă cu cea înregistrată la bărbaţii hemizigoţi. Rezultă, aşadar, că pentru realizarea normală a funcţiilor metabolice celulare, necesară şi, totodată suficientă, este prezenţa unui singur cromozom X.

Inactivarea celui de al doilea cromozom X se produce în etapele timpurii ale embriogenezei (zilele 14-16), iar caracterul acestui proces este unul aleatoriu, în sensul că decizia privind lyonizarea nu este în niciun fel determinată de provenienţa paternă sau maternă a cromozomului X ce urmează a fi inactivat.

Rezultatul inactivării îl reprezintă faptul că organismele femeilor se constituie în mozaicuri celulare, fiecare celulă fiind, din punct de vedere funcţional, hemizigotă fie pentru genele de pe cromozomul X patern, fie pentru cele de pe cromozomul X matern. Inactivarea este o funcţie a hazardului (decizia unei celule de a a-şi inactiva unul sau altul dintre cromozomii X este fortuită şi independentă de decizia celorlalte celule. În consecinţă, potrivit legilor statisticii, 50% din cele 1014 celulele ale organismelor femeilor vor avea X-ul patern inactivat, iar restul de 50% - pe cel matern.


Important!

În situaţia în care femeia este purtătoarea unei gene patologice recesive situată pe cromozomul X, manifestările fenotipice - dacă acestea există - vor fi minime, deoarece efectul mutaţiei este compensat de genă normală. În schimb, bărbaţii cu gene defective localizate pe cromozomul X vor prezenta semnele bolii.

Mutaţiile de novo

Mama unui copil cu o boală legată de cromozomul X nu este obligatoriu heterozigotă. Se estimează că că în bolile gentice letale, 1/3 din cazuri sunt cauzate de mutaţii de novo. În lipsa antecedentelor familiale mama unui subiect afectat are un risc de 2/3 de a fi heterozigotă. Mutaţia apărută în cursul meiozei masculine se poate solda cu naşterea unor feţe purtătoare, iar mutaţia survenită în cursul meiozei feminine poate avea drept consecinţe naşterea fie a unei fete purtătoare, fie a unui băiat bolnav.

User login

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer