Important!

Anomaliile cromozomiale sunt modificări ale numărului sau structurii cromozomilor.


Ele reprezintă o importantă componentă a patologiei genetice umane, atât datorită frecvenţei globale, cât mai ales datorită consecinţelor fenotipice şi reproductive. Până în prezent au fost identificate peste 100 de sindroame cromozomice.

Anomaliile cromozomice afectează aproximativ: 0,7% din nou-născuţi, 2% din sarcinile femeilor cu vârsta peste 35 de ani în momentul concepţiei şi se regăsesc la peste 50% din produşii avorturilor spontane din primul trimestru.

 

Anomaliile cromozomiale pot fi clasificate pe bază mai multor criterii, cele mai importante fiind: tipul anomaliei şi numărul de celule modificate. În raport cu numărul de celule afectate, anomaliile cromozomice pot fi împărţite în: omogene şi în mozaic.

  • Anomaliile omogene se caracterizează prin prezenţa anomaliei în toate celulele individului afectat.
  • Anomaliile în mozaic sunt caracterizate de prezenţa a două sau mai multe linii (clone)celulare, care diferă prin numărul de cromozomi.

 

În raport cu modul de afectare a materialului cromozomic, anomaliile pot fi împărţite în: numerice şi structurale.

Prin anomalie cromozomială numerică se înţelege orice modificare anumărului de cromozomi în raport cu numărul normal de cromozomi (46 cromozomi).

Anomaliile numerice se clasifică în: poliploidii şi aneuploidii.

  • Poliploidiile sunt caracterizate prin prezenţa în plus a unuia sau mai multor seturi complete de cromozomi (triploidie – 69 cromozomi; tetraploidie – 92 cromozomi).
  • Aneuploidiile se caracterizează prin absenţa (monosomie – 45 cromozomi) sau prezenţa în plus a unuia sau mai multor cromozomi (trisomie – 47 cromozomi, tetrasomie – 48 cromozomi, pentasomie – 49 cromozomi) din aceeaşi pereche sau din perechi diferite.

Anomaliile cromozomiale structurale se caracterizează prin modificarea structurii normale a cromozomilor. Ele se împart, în raport cu efectul fenotipic (modificarea stării de sănătate) în: anomalii echilibrate şi anomalii neechilibrate.

  • Anomaliile echilibrate – translocaţii şi inversii – nu afectează cantitatea totală de material genetic celular şi nici fenotipul (purtătorii unor astfel de anomalii sunt sănătoşi).
  • Translocaţie anomalie cromozomică caracterizată prin schimbul de fragmente între cel puţin doi cromozomi diferiţi;
  • Inversie – anomalie cromozomică caracterizată prin modificarea poziţiei unui segment cromozomic, ce rămâne pe cromozomul de origine
  • Anomaliile neechilibrate − deleţii, duplicaţii, cromozomi inelari, cromozomi dicentrici şiisocromozomi − sunt caracterizate prin prezenţa suplimentară, absenţa sau asocierea dintresurplusul şi lipsa unuia sau mai multor segmente cromozomice (trisomii sau monosomii parţiale) ceea ce determină o modificare a cantităţii totale de material genetic celular şi un fenotip anormal (purtători afectaţi de o boală cromozomială).

Important!

Cromozomii reprezintă unităţile structurale şi funcţionale ale materialului genetic la nivelcelular.

Numărul de cromozomi constituie o caracteristică de specie. Astfel, la specia umană există46 de cromozomi grupaţi în 23 perechi (2 seturi cromozomice). Dintre aceste perechi, 22 suntidentice la cele două sexe (autozomii) iar una este diferită (cromozomii sexuali sau gonozomii):XX la femeie, respectiv XY la bărbat (figura nr. 2.). Fiecare persoană moşteneşte un setcromozomic de la mamă şi un set cromozomic de la tată. Din punct de vedere structural fiecarecromozom are două elemente longitudinale identice – cromatide – unite la nivelul centromerului,care împarte fiecare cromatidă în două braţe: unul scurt, notat p şi unul lung, notat q.


Figura nr. 2. Cromozomii umani.

                             Figura nr. 2. Cromozomii umani.

Cromozomii pot fi examinaţi printr-o serie de tehnici speciale, numite tehnici citogenetice.Aceste metode se bazează în principiu pe obţinerea de celule în diviziune (de obicei, limfocite dinsânge sau amniocite din lichidul amniotic), blocarea diviziunii într-o anumită etapă, realizareapreparatului cromozomic, examinarea la microscop şi realizarea cariotipului (dispunereasistematizată a cromozomilor fotografiaţi dintr-o singură celulă, pe baza unor criterii valabile întoată lumea). În final, este stabilită formula cromozomică a individului investigat. La persoanelenormale, formula cromozomică este 46, XX sau 46, XY. În cazul prezenţei unei anomaliicromozomiale, formula cromozomică va fi anormală şi va specifica tipul anomaliei şi cromozomul(cromozomii) implicaţi. Bolile cromozomice sunt maladii determinate de mutaţii genomice(anomalii numerice ale cromozomilor) sau cromozomice (anomalii ale structurii normale acromozomilor).Deoarece aceste mutaţii cauzează modificări importante ale materialului genetic, ele suntresponsabile pentru apariţia unor afecţiuni umane grave.  Anomaliile de număr sau structură neechilibrate determină un fenotip anormal, cel maifrecvent letal, astfel încât produsul de concepţie afectat se elimină de obicei prin avort spontan saunou născut mort. Datorită acestei particularităţi numai 1 la 250 din nou născuţii vii au trisomii sau monosomii, complete sau parţiale, care produc anomalii fenotipice caracteristice unor sindroame cromozomiale specifice.

Indiferent de cromozomul afectat, toate anomaliile cromozomiale neechilibrate viabile prezintă o serie de trăsături comune:

• tulburări de creştere şi dezvoltare pre- şi postnatală;

• retard psiho-motor;

• tulburări de reproducere, manifestate prin: sterilitate şi/sau infertilitate (avorturi repetate sau naştere de copii plurimalformaţi morţi sau vii);

• sindrom plurimalformativ specific fiecărei anomalii în parte.

Consecinţele anomaliilor cromozomiale neechilibrate numerice şi structurale depind de mai mulţi factori:

• tipul anomaliei, cantitatea de material genetic activ prezent pe cromozomul implicat şi mărimea dezechilibrului genic:

• Poliploidiile produc o modificare majoră a cantităţii de material genetic şi sunt incompatibile cu viaţa la specia umană;

• Monosomiile complete, exceptând unele cazuri cu monosomie X, sunt letale la specia umană, conducând la avort spontan;

• Trisomiile complete ale cromozomilor mari şi/sau active genetic sunt incompatibile cu supravieţuirea; unele cazuri de trisomii complete ale unor cromozomi mici săraci în material genetic active (cromozomii 21, 13, 18, 8) permit menţinerea sarcinii, dar copilul se naşte cu multiple malformaţii;

• În cazul monosomiilor parţiale sau a trisomiilor parţiale supravieţuirea este dependentă de cantitatea de material genetic modificată, cu cât aceasta este mai importantă cu atât probabilitatea de supravieţuire este mai mică;

• tipul cromozomului afectat (autozom sau gonozom):

• anomaliile autozomilor sunt mai grave decât cele ale gonozomilor;

• numărul de celule afectate;

• anomaliile în mozaic sunt mai puţin severe decât cele omogene; cu cât numărul de celule normale este mai mare cu atât o anomalie în mozaic va determina un fenotip mai puţin modificat.

Bolile cromozomiale produse prin anomalii neechilibrate ale autozomilor sunt numeroase (peste 100 de entităţi). Există numai trei anomalii complete şi omogene compatibile cu supravieţuirea:

  • trisomia 21 (sindromul Down),
  • trisomia 18 (sindromul Edwards) şi
  • trisomia 13 (sindromul Patau);

Alte trisomii autozomale sunt rare şi se găsesc în mozaic.

Anomaliile de structură neechilibrate produc trisomii sau monosomii parţiale. Cele mai frecvente boli de acest fel sunt:

  • sindromul velo-cardio-facial (deleţie 22q11)
  • sindromul Wolf-Hirschhorn (deleţie 4p) şi
  • sindromul cri du chat (deleţie 5p).

Bolile cromozomiale determinate prin anomalii ale cromozomilor sexuali sunt mai puţin grave decât cele generate prin anomalii autozomale şi, de regulă, se asociază cu o rată normală de supravieţuire şi o inteligenţă normală sau aproape normală. În schimb, datorită implicării cromozomilor sexuali în formarea şi funcţionarea organelor genitale, anomaliile gonozomale se asociază cu sterilitate sau cel puţin hipofertilitate.

Principalele afecţiuni gonozomale sunt:

  • sindromul Turner (monosomie X)
  • sindromul Klinefelter (trisomie XXY)
  • sindromul triplo X (trisomie X)
  • sindromul dublu Y (trisomie XYY).

Sindroamele cu microdeleţie/microduplicaţie

Sindroamele de microdeleţie şi microduplicaţie au fost, mare parte dintre ele, descrise clinic de multă vreme. În 1887, Langdon-Down a descris primul bolnav cu sindrom Prader Willi la o adolescentă cu retard mintal, statură mică, hipogonadism şi obezitate, iar în 1956 Prader raportează mai mulţi pacienţi cu fenotip similar. În 1981 Ledbetter a identificat microdeleţia 15q11.5 ca fiind elementul cauzal al sindromului.

Din punct de vedere genetic asocierea unui anumit fenotip cu o anumită anomalie structurală cromozomială a permis deschiderea căilor de cercetare asupra implicaţiilor pe care le au un număr mic de gene contigue în fenomenele de dezvoltare. Studiul molecular al acestor sindroame s-a concretizat în stabilirea unor corelaţii certe dintre un anumit fenotip şi acţiunea unor anumite gene din intervalul cromozomial implicat.


Important!

Sindroamele genelor contigue sunt boli genetice caracterizate de un complex de anomalii majore şi minore, asociază adesea în fenotip retardul mintal şi au implicaţii importante pe toată durata vieţii indivizilor afectaţi.


Necesită îngrijire medicală ce implică echipe complexe de specialişti, de la medicul genetician, la pediatru, cardiolog, neurolog, psihiatru, endocrinolog, urolog, otor-rino-laringolog, oftalmolog, psiholog şi au adesea nevoie de intervenţii chirurgicale corectoare. Nu se cunosc diferenţe semnificative în incidenţa la cele două sexe. Cunoaşterea evoluţiei afecţiunii este foarte importantă pentru părinţii acestor bolnavi doarece marea lor majoritate asociază în fenotip retardul mintal şi nu sunt capabili să aibă o viaţă independentă, având nevoie permanent de supraveghere şi îngrijire. Prognosticul depinde de gradul de severitate al anomaliilor respective.

Cea mai mare parte a cazurilor sunt sporadice dar există şi cazuri familiale care au la bază un mecanism etiopatogenic comun, adesea anomalii structurale echilibrate care implică regiunile critice şi se transmit dezechilibrat.


Important! Unele sindroame se pot diagnostica prenatal.

Sfaturile pentru părinţi sunt esenţiale pentru a înţelege mecanismul bolii, evoluţia afecţiunii şi îngrijirile de care copilul are nevoie.


 

User login

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer