Sindromul Menkes

Ioana Micle, Ramona Giurescu

Definiţie clinică

Sindromul Menkes este o afecţiune ereditară, transmisă recesiv legată de X, a metabolismului cuprului. Există un defect de transport intracelular al cuprului rezultând un deficit de cupru liber cu răsunet neurologic, vascular, la nivelul scheletului şi pilozităţii.

Frecvenţa bolii

1/300 000 de nou născuţi vii.

Aspecte genetice

Boala este asociată cu diferite mutaţii ale genei ATP7A, localizată la nivelul cromozomului 13, genă care codifică o proteină MNK cu rol în transportul cuprului intracelular .

Există o altă formă de boală, numită „sindromul de corn occipital”, în care activitatea proteinei este parţial conservată, de unde rezultă un tablou clinic mai estompat.

Mutaţii ale genei determină sinteza defectuasă a proteinei, cu repercursiuni asupra absorbţiei intestinale de cupru cât şi a furnizării de cupru către sistemul nervos central.

Apar perturbări în sinteza unor enzimele cupru-dependente, explicând tabloul clinic al bolii: hipotermie, depigmentări ale pielii şi pilozităţii, leziuni vasculare, păr răsucit, demineralizări osoase.

Semne clinice

Sindromul Menkes se caracterizează prin retard de creştere intrauterină (nou născutul are greutate mică la naştere, încetinirea creşterii persistă şi după naştere). Apare o deteriorare neurologică progresivă: forma clasică - în primii doi ani de viaţă se remarcă: hipotonie axială, spasticitate, hipotermie, convulsii parţiale şi generalizate, dificultăţi de alimentaţie, microcefalie. Tabloul clinic apare datorită unor modificări la nivelul celulei nervoase.

Fenotipic frapează aspectul pilozităţii: păr rar, depigmentat, fragil, casabil, tocit. La microscop se evidenţează aspectul de „pili torti” (păr rasucit).

Faţa are aspect bucălat datorită hipotoniei musculaturii faciale, micrognaţie, posibil boltă palatină ogivală.

Pielea este uscată, pigmentată neregulat şi groasă.

Vasele sanguine sunt sinuase şi elongate, cu lumen neregulat. De asemenea pot fi prezente anevrisme ce pot determina hemoragii cerebrale sau intestinale.

Semnele clinice mai frecvent intâlnite:

• Albinism

• Piele ingroşată

• Alopecie

• Pili torti

• Anomalii metafizare

• Oase vormiene

• Dificultăţi de alimentaţie la sugari

• Convulsii (orice fel)

• Hipertonie/spasticitate/rigiditate

• Regresie neurologică / demenţă

• Tulburări comportamentale/ autism

• Inexpresivitate

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza tabloului clinic şi a determinării în sânge a concentraţiei de cupru şi a ceruloplasminei, valori care sunt extrem de scăzute. Concentraţia de cupru este crescută în fibroblaşti şi placentă.

Radiologic se evidenţează osteoporoza oaselor lungi, prezenţa pintenilor metafizari si numeroase oase vormiene în apropierea suturilor lambdoide.

Sfat genetic

Este o afecţiune cu transmitere recesivă legată de X. Femeile heterozigote sunt neurologic sănătoase, cu posibilitatea apariţiei unor zone depigmentate la nivelul pielii, păr depigmentat şi răsucit.

La femeile purtătoare, biopsii tisulare multiple evidenţează acumularea cuprului la nivelul fibroblaştilor.

Studiul familial al ADNeste realizat mai ales prin metoda indirectă, cercetarea mutaţiei fiind lungă, dificilă şi adesea negativă, având în vedere diversitatea mutaţiilor.

Diagnostic prenatal

Poate fi realizat prin mai multe metode:

• Evidenţierea acumulării cuprului la nivelul vilozităţilor corionice sau a celulelor amniotice cultivate

• Diagnosticul citogenetic pentru stabilirea sexului

• Evidenţierea mutaţie sau utilizarea polimorfismelor după studiul familial.

Evoluţie şi prognostic

Deteriorarea neurologică este progresivă iar decesul survine de regulă în primii ani de viaţă.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

Administrarea de cupru-histidină sub formă injectabilă ajută la corecţia concentraţiei cuprului seric. Dacă este administrat înaintea apariţiei simptomatologiei neurologice prelungeşte supravieţuirea şi ameliorează tabloul clinic al bolii. Nu poate preveni apariţia hipotensiunii ortostatice, anevrismelor şi diareei cronice. Succesul terapiei de substituţie cu cupru este variabilă, probabil în funcţie de tipul mutaţiei prezente.

User login