Mucopolizaharidoza tipI (MPZ I) - Sindromul Hurler

Paula Grigorescu-Sido

Definiţie clinică

Termenul de mucopolizaharidoză defineşte o acumulare în exces a mucopolizaharidelor, substanţe constituite din lanţuri lungi de molecule de hidraţi de carbon. MPZ tip Ieste o boală monogenică, datorată deficitului unei enzime lizozomale, α-L-iduronidaza, necesară pentru metabolizarea glicozaminoglicanilor (GAG). În prezenţa deficitului enzimatic, aceştia se vor acumula în lizozomii celulelor macrofage, determinând o suferinţă multisistemică: viscerală, osoasă şi neurologică.

Descrierea clinică a bolii îi aparţine lui Gertrud Hurler (1919). În 1962, Scheie descrie un pacient cu un tablou clinic mai puţin sever, pe care îl consideră ca o formă frustă a sindromului Hurler, pentru ca ulterior să se demonstreze că ambele fenotipuri se datorează aceluiaşi deficit enzimatic.

Frecvenţa bolii

Boala are caracter panetnic, cu o incidenţă aproximată la 1/100.000 nou născuţi.

Aspecte genetice

Gena care codifică sinteza α-L-iduronidazei este localizată pe braţul scurt al cromozomului 4 (4p16.3). Se cunosc peste 100 mutaţii. Cele mai frecvente (peste 50% din alelele mutante) sunt: două mutaţii nule (W402X; Q70X) şi P533R.

Boala se transmite autozomal recesiv, manifestându-se în stare de homozigot sau heterozigot compus.

Semne clinice

Tabloul clinic are caracter multisistemic şi se instalează progresiv.

În primul semestru de viaţă, se remarcă prezenţa herniilor (inghinală, ombilicală) şi a rinitei şi otitei frecvent recidivante sau cu evoluţie cronică.

După vârsta de 6 luni, până la 12 ani, tabloul clinic al bolii este aproape complet. Se remarcă:

• dismorfismul facial: trăsături infiltrate, macroglosie, frunte proeminentă;

• talie mică, cu gâtul şi trunchiul scurt;

• deformări osoase: cifoză, cifo-scolioză, genu valgum, displazie de şold şi contractură în flexie a degetelor;

• hepato-splenomegalie;

• cardiomiopatie;

• infecţii respiratorii frecvente, insuficienţă respiratorie restrictivă, risc de apnee în somn;

• opacităţi corneene, glaucom;

• hipoacuzie;

• suferinţă neurologică: retard marcat în ceea ce priveşte dezvoltarea psiho-motorie; limbaj sărac; retard mental; compresiune medulară; hidrocefalie comunicantă; sindrom de tunel carpian.

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Diagnosticul bolii este stabilit pe baza semnelor clinice şi a examinărilor de laborator. Examinările nespecifice au ca obiectiv evaluarea suferinţei organelor şi sistemelor afectate: EKG, ecocardiografie, radiografie toracică, probe funcţionale respiratorii, radiografii osoase şi osteodensitometrie.

Examinarea specifică de elecţie constă în determinarea activităţii α-L-iduronidazei în leucocite sau fibroblaşti, aceasta având la pacienţi valori situate sub 1% din valoarea normală.

Analiza ADNpermite precizarea mutaţiilor (diagnostic molecular). Corelaţia genotip-fenotip este imperfectă, cu excepţia mutaţiilor nule care determină apariţia celor mai severe forme de boală.

Sfat genetic

Boala se transmite autozomal recesiv iar riscul pentru boală într-o familie în care părinţii sunt heterozigoţi (purtători) este de ¼.

Diagnostic prenatal

Profilaxia este posibilă prin diagnostic prenatal: diagnostic enzimatic (dozarea activităţii α-L-iduronidazei în celulele amniotice în săptămâna 16 de sarcină sau în celule obţinute prin biopsia corionului vilozitar, în săptămâna 12 de gestaţie) sau diagnostic molecular, dacă sunt cunoscute mutaţiile existente în stare heterozigotă la părinţi.

Evoluţie şi prognostic

După vârsta de 12 ani, manifestările clinice menţionate evoluează progresiv. Se agravează suferinţa cardiacă, cu apariţia unor valvulopatii, a bolii coronariene şi a hipertensiunii sistemice şi/sau pulmonare. Întrucât diametrul căilor respiratorii superioare este redus, pacienţii prezintă un risc vital major în momentul în care sunt supuşi anesteziei, necesitând asistenţă medicală înalt specializată în această patologie.

Severitatea tabloului clinic este variabilă, în funcţie de aceasta distingându-se trei sindroame: a) Hurler – MPZ IH, cu debut precoce, cel mai sever fenotip şi deces de obicei înaintea vârstei de 14 ani; b) Scheie (MPZ IS), cu debut la vârsta de copil sau la pubertate, tablou clinic mai puţin sever, dezvoltare somatică şi mintală în limite normale şi c) Hurler-Scheie (MPZ IH-S), intermediar între cele două.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

Tratamentul specific, încercat iniţial a fost transplantul medular, cu rezultate incerte şi grevat de un mare risc.

În prezent, este disponibil tratamentul de substituţie enzimatică (TSE) cu α-L-iduronidază. Preparatul comercial, Aldurazyme (Compania Farmaceutică Genzyme) se administrează săptămânal în perfuzie i.v., în doză de 100 UI/kg/doză.

Tratamentul nespecific (paleativ) vizează diferitele manifestări clinice ale bolii: proteză auditivă, grefă coronară, shunt ventricular peritoneal; decompresiune chirurgicală a nervului median, oxigenoterapie, eventual traheostomie pentru riscul de apnee în somn, adeno-amigdalectomie, cura herniilor abdominale, tratament ortopedic.

User login