Mcopolizaharidoza tipII (MPZ II) - Sindrom Hunter

Paula Grigorescu-Sido

Definiţie clinică

MPZ tip II(Sindromul Hunter) este o boală monogenică, determinată de deficitul unei enzime lizozomale, iduronidat-2-sulfataza, care este necesară pentru metabolizarea a doi glucozaminoglicanil (GAG): dermatan-sulfatul şi heparan-sulfatul. Deficitul enzimei duce la acumularea acestora în aproape toate organele şi ţesuturile corpului.

Frecvenţa bolii

Boala are caracter panetnic, cu o incidenţă de 1/162.000 nou născuţi vii.

Aspecte genetice

Gena care codifică sinteza enzimei este formată din 9 exoni şi este localizată pe braţul lung al cromozomului X (Xq.28). Mutaţiile constatate sunt: deleţii largi şi rearanjamente la aproximativ 20% dintre pacienţi şi mutaţii punctiforme la majoritatea acestora: R468W; R468Q; R468L; R468G, etc. Boala se exprimă în stare de hemizigot, la sexul masculin, transmiterea fiind recesivă legată de X.

Semne clinice

Tabloul clinic, asemănător cu al MPZ IH,este progresiv, heterogen şi de intensitate variabilă, dependentă în principal de vârsta pacientului în momentul prezentării la medic şi a stabilirii diagnosticului.

Debutul clinic al bolii are loc de obicei între 2,5 şi 4,5 ani. Elementele esenţiale ale tabloului clinic sunt: dismorfismul facial (trăsături infiltrate, macroglosie); hepato-splenomegalie; valvulopatie; deformări osoase cu contracturi în flexie; retard important al creşterii. Asociază: hipoacuzie; inserţie anormală a dinţilor, insuficienţă respiratorie restrictivă, traheomalacie şi posibilă apnee în somn; existând un risc important în cursul anesteziei. În timp, apare dificultatea de a vorbi (datorată macroglosiei) şi reducerea capacităţii de activitate motorie (prin scăderea mobilităţii articulare), până la invaliditate, pacienţii devenind dependenţi de îngrijire din partea unei alte persoane.

Acumularea GAG în sistemul nervos central determină instalarea retardului mintal (de obicei sever) şi a declinului neurologic progresiv, exacerbat adesea de hidrocefalia comunicantă şi de hipertensiunea intracraniană.

Tabloul clinic prezentat este al formei severe de boală, durata de viaţă în acest caz fiind de 10-15 ani.

Unii pacienţi prezintă o formă uşoară de boală, cu inteligenţă normală şi cu o durată de viaţă de până la 50-60 ani (cel mai vârstnic pacient a trăit până la 87 ani!).

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Examinările specifice includ: dozarea glicozaminoglicanilor urinari (valori crescute), a iduronat-2-sulfatazei în leucocite (valori net scăzute) şi analiza ADN, pentru decelarea mutaţiilor.

Examinările nespecifice (bio-umorale, radiologice, imagistice) evaluează organele şi sistemele afectate.

Sfat genetic

Transmiterea bolii este recesivă legată de X. Aceasta înseamnă că într-o familie în care mama este purtătoare (heterozigotă, cu mutaţie pe unul dintre cei doi cromozomi X), ½dintre băieţi vor fi bolnavi şi toate fetele vor fi clinic indemne, dar ½dintre acestea vor fi heterozigote (având ca şi mama mutaţia pe unul dintre cromozomii X şi putând transmite boala la descendenţi).

Excepţional de rar, o fată heterozigotă poate prezenta o formă uşoară de boală.

Diagnostic prenatal

Profilaxia este posibilă prin diagnostic prenatal în familiile cu „risc” (în care mama este cunoscută ca purtătoare), constând în determinarea activităţii iduronat-sulfatazei în celulele amniotice sau din corionul vilozitar; determinarea este posibilă şi în lichidul amniotic, dar metoda este mai puţin sensibilă, dată fiind posibila contribuţie maternă la activitatea enzimatică.

Evoluţie şi prognostic

Evoluţia naturală a bolii este nefavorabilă, în special în forma severă, cu deces în a doua decadă de viaţă.

Evoluţia sub tratament enzimatic depinde de momentul iniţierii acestuia, fiind cu atât mai bună, cu cât a fost iniţiat precoce, înainte de a apare modificări ireversibile.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

Tratamentul specific, de substituţie enzimatică este disponibil de dată recentă, introdus fiind iniţial în USAşi din acest an şi în ţările europene. Iduronat-2-sulfataza se administrează săptămânal, în perfuzie i.v., în doză de 0,5 mg/kg.

Tratamentul nespecific (paleativ) vizează suferinţa organelor şi sistemelor afectate.

User login