Forme genetice de epilepsie

Oana Stoicănescu, Violeta Stan

 

Epilepsia afectează aproximativ 2-4% (incidenţa cumulativă) din populaţie determinând-o să fie una din cele mai frecvente afecţiuni neurologice întâlnite. Poate debuta la orice vârstă. Are o mare variabilitate ca tipuri de crize şi severitate. Este o boală cronică cerebrală, cu foarte variate etiologii şi se caracterizează prin crize recurente determinate de descărcări excesive, paroxistice, anormale la un grup de neuroni cerebrali care implică o depolarizare haotică a acestora şi propagarea descărcării în ţesutul nervos determinând modificări motorii, senzitivo-senzoriale, comportamentale, emoţionale şi bioelectrice.

Etiologia epilepsiei este de obicei multifactorială factorii genetici putând acţiona exclusiv sau în combinaţie cu cei dobândiţi. Intervenţia factorilor genetici în epilepsie se poate face după mai multe modalităţi:

• ereditate mendeliană, monogenică cu transmitere autozomal dominantă (AD) sau autozomal recesivă (AR); reprezintă ~1% din epilepsii şi include: facomatozele (AD), grupul epilepsiilor mioclonice progresive (AR), tulburări mitocondriale (ADNtransmis matern), tulburări metabolice moştenite;

• ereditate multifactorială: expresia fenotipică este determinată de intervenţia mai multor gene în combinaţie cu factorii de mediu;

• ereditatea familială legată de sex (sindromul X fragil, lisencefalia, heterotipia)

anomalii cromozomiale: trisomia 21 (cu 2-15% epilepsie), trisomia 13,18, 22 (cu 20-25% epilepsie), suprimarea unei părţi din cromozomi (cu 70% epilepsie).

Convulsiile febrile au o predispoziţie ereditară certă, dar modul de transmitere nu este clarificat putând fi poligenic sau autozomal dominant.

Sindroame epileptice specifice cu o bază heredofamilială:

• Epilepsia familială de lob temporal: AD, penetranţă 60%, gena neidentificată

• Epilepsia rolandică benignă (AD cu penetranţă incompletă)

• Epilepsia mioclonică benignă a copilului (AR)

• Epilepsia absenţă a copilului (modul de transmitere încă neprecizat, posibil AD)

Sindroame epileptice în care au fost descrise tulburări ale genelor:

• Convulsiile neonatale familiale benigne (AD): KCNQ2, KCNQ3; 20q13, 8q24;

• Convulsiile familiale benigne ale copilului (AD): 19q12-13.1, 2q24, 16p12-q12;

• Epilepsia – absenţă a copilului asociată cu convulsii febrile: GABRG2; 5q31

• Epilepsia mioclonică juvenilă (AD): GABRA1, EFHC1; 5q34, 6p12;

• Epilepsia generalizată idiopatică (AD): CLCN2; 3q26;

• Epilepsia generalizată cu crize febrile plus: SCN1B, SCN1A, SCN2A, GABRG2;19q13, 2q24, 2q24, 5q31

• Epilepsia frontală nocturnă AD: CHRNA4, CHRNB2; 20q13, 1q21, 15q24

• Epilepsia parţială cu simptome auditive (AD): LGI1;10q24

• Epilepsia mioclonică progresivă baltică (AR): 21q;

• Maladia Lafora (epilepsia mioclonică progresivă tip 2) (AR): EPM2A; 6;

• Epilepsia focală familială cu focare variabile (AD): 22q11-q12, 2q

Particularităţi:

• moştenirea unei gene specifice poate să nu fie suficientă pentru a cauza epilepsia prin urmare unii purtători de gene pot fi neafectaţi.

• un singur sindrom epileptic poate fi cauzat de gene diferite la diferite familii. Pe de altă parte, o singură genă poate determina riscul pentru mai mult de un sindrom

• la rudele apropiate (părinţi, fraţi, surori şi copii) ale persoanelor cu epilepsie generalizată riscul de epilepsie este de 4 ori mai mare decât în populaţia generală în timp ce la cei cu epilepsie parţială riscul pentru rudele apropiate este de 2 ori mai mare.

• riscul genetic nu are un rol semnificativ în determinarea epilepsiei la persoanele cu leziuni cerebrale severe apărute după naştere (ex. traumatisme craniene, tumori cerebrale, stroke).

• rolul factorilor genetici asupra riscului de epilepsie scade odată cu vârsta.

După vârsta de 35 de ani nu mai este determinant efectul factorilor genetici în epilepsie.

• la cele mai multe familii patternul riscului nu corespunde nici unui model genetic simplu (dominant, recesiv) prin urmare este foarte dificil de precizat care membru al familiei va dezvolta epilepsie.

• unele mecanisme genetice cresc riscul de epilepsie fără să determine tipul de crize la membrii familiei afectaţi.

• la aproximativ 2/3 din familiile care au mai mult de o persoană cu epilepsie toţi cei cu epilepsie au acelaşi tip (fie epilepsie generalizată, fie epilepsie parţială). În restul de 1/3 din familii unii au crize generalizate în timp ce alţii au crize parţiale.

În prezent aspectele genetice din epilepsie sunt utile în special în vederea sfatului genetic şi consilierii familiale. Totuşi, dacă în viitor vor putea fi identificate defectele metabolice codate de genele relevante aceasta ar putea permite dezvoltarea unor tratamente specifice fiecărui sindrom.

User login

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer