Distrofia musculară Emery– Dreifuss

Lenuţa Popa

 

Definiţie clinică

Distrofia musculară Emery - Dreiffus (DMED) este o boală genetică rară cauzată de deficitul determinat genetic a două tipuri de proteine de citoschelet: emerin şi lamin Aşi C.

Emerin este o proteină de citoschelet bogată în serină situată, pe faţa internă a membranei nucleului celulelor musculare striate (scheletice) şi miocardice, contribuie la menţinerea stabilităţii structurii şi funcţiei nucleare în special în musculatura foarte solicitată prin mişcări de contracţie – relaxare riguroase şi fluxul crescut de calciu.

Lamin Aşi C sunt proteine de membrană nucleară care interacţionează cu emerin şi care asigură totodată ancorarea nucleului la membrana plasmatică şi poziţionarea lui în interiorul celulei.

In funcţie de tipul proteinei deficitare s-au descris mai multe forme de boală asemănătoare ca mod de manifestare clinică, determinate însă de defecte ale unor gene diferite, localizate pe cromozomi diferiţi (heterogenitate de locus) şi transmise după modele diferite.

Dintre acestea forma cea mai frecvent întâlnită este distrofia musculară (DM) determinată de mutaţiile genei DMED, genă localizată pe comozomul X (Xq 28) care codifică sinteza proteinei emerin.

Frecvenţa bolii

Incidenţa acestei forme de DM este de 1/100.000 de indivizi.

Aspecte genetice

Mutaţiile genei DMED (peste 70 identificate) ca şi cele ale genei LMNAdetermină sinteza unor proteine de citoschelet nefuncţionale incapabile să asigure integritatea structurală (arhitectonica), poziţionarea corectă în interiorul celulei şi funcţia nucleilor din fibrele musculare. Sunt afectaţi muşchii scheletici ai umerilor, braţelor, gambelor (muşchii peronieri) şi gâtului, la nivelul cărora apar atrofii musculare (dispariţia progresivă a fibrelor musculare care alcătuiesc muşchii şi înlocuirea acestora cu ţesut fibros si grăsos) precum şi contracturi şi retracţii ale tendoanelor care determină pozitii vicioase şi nefuncţionale ale segmentelor implicate (membre, coloană cervicală). In celulele miocardice proteina emerin este asociată cu discurile intercalare de unde şi severitatea manifestărilor cardiace prezente la aceşti pacienţi (tulburări de conducere intracardiacă).

Boala se transmite după modelul recesiv legat de cromozomul X în care mamele sunt purtătoare, adesea fără semne de boală aceasta afectând în principal băieţii. Genele care se transmit recesiv, legat de X, se află mai frecvent pe unul dintre cromozomii X ai mamei.

Datorită inctivării randomizate a cromozomului X boala se poate însă manifesta la 10 – 20% dintre femeile purtătoare sub forma slăbiciunii musculare discrete şi / sau cardiomiopatiei.

În familiile afectate boala poate să sară o generaţie. La cazurile fără istoric familial poate apare ca urmare a unei mutaţii de novo.

Aceleaşi manifestări clinice pot fi determinate de mutaţii ale genei lamin A/C (LMNA), genă localizată pe cromozomul 1q21.3 care se exprimă în stadiile tardive de dezvoltare embrionară în toate ţesuturile cu excepţia eritrocitelor.

În aceste cazuri boala se transmite după modelul autozomal dominant (AD) de la un singur părinte afectat sau mai rar după modelul autozomal recesiv (AR) situţie în care ambii părinţi sunt purtători ai mutaţiei. Frecvenţa acestor forme de DM cu transmitere AD sau AR determinate de deficitul proteinelor lamin A/C nu este cunoscută.

Trăsăturile care diferenţiază forma AD determinată de deficitul de lamin A/C de forma legată de cromozomul X (DMED prin deficit de emerin) sunt :

• gradul de severitate obişnuit mai redus al manifestărilor scheletice

• afectarea predilectă a membrelor inferioare

• slabiciune musculară prezentă anterior contracturilor şi retracţiilor tendinoase

• asocierea mai frecventă a cardiomiopatiei şi insuficienţei cardiace.

În formele homozigote de deficit de LMNA, forme rare cu model de transmitere AR în care boala se moşteneşte de la ambii parinţi, fenotipul este sever, manifestat prin: hipokinezie fetală (mişcari intrauterine lente ale fătului), hipoplazie pulmonară şi artrogripoză (articulţii înţepenite) prezente de la naştere.

Semne clinice

Tabloul clinic al bolii are grade de severitate diferite de la un individ la altul. Poate debuta la orice vârstă. Primele semne apar de regulă în copilarie, mai frecvent după vârsta de 10 ani şi sunt reprezentate în ordine de:

• contrcturi ale tendoanelor lui Achile şi coatelor cu apariţie precoce

• incoordonare aparentă a mişcărilor membrelor

• pierderea mobilitaţii articulare

• înţepenirea (rigidizarea) coloanei vertebrale cervicale

• imposibilitatea de flexie a gâtului

• slăbiciune musculară la nivelul muşchilor peronieri ai gambelor şi muşchilor braţelor

• mers particular, pe vârfuri (digitigrad)

• stern infundibuliform (adâncit)

• aritmie cardiacă uneori severă (cu risc crescut de moarte subită).

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Diagnosticul bolii se bazează pe examenul clinic şi rezultatele examinărilor complementare care includ:

determinarea concentraţiilor serice ale enzimelor musculare (posibil normale)

Biopsie musculară şi examen histologic efectuat cu microscopul optic (evidenţiază aspectul de miopatie: fibre musculare de mărimi variabile, mai frecvent fibre de tip I, mici, cu numeroşi nucleoli; alternanţă de fibre atrofice, necrozate şi rşi fibroză endomisială) şi electronic (evidenţiază discontinuităţi la nivelul membranei celulare). Tehnicile imunohistochimice şi examinarea cu anticorpi specifici permit identificarea proteinei deficitare.

EKG (semne de: bradicardie sinusală, interval PR alungit, bloc A-V complet)

Analiza ADN(permite diagnosticul de certitudine al bolii).

Sfat genetic

Sfatul genetic este util pentru a evalua riscul de apariţie al bolii la un nou membru de familie. In familiile afectate băieţii pot să fie bolnavi iar fetele purtatoare. Un băiat provenit din mamă purtătoare a mutaţiei are un risc de 50% de a moştenii mutaţia şi în consecinţă de a dezvolta boala. 50% dintre fete pot să fie la rândul lor purtătoare. Toate fetele unui tată cu DMED vor fi purtătoare ale mutaţiei şi pot transmite astfel boala urmaşilor lor.

În cazul formelor cu transmitere autozomală riscul de recurenţă al bolii la descendenţi este diferit, în funcţie de tipul genei. Dacă gena este dominantă riscul este de 50%, pentru fiecare dintre copii, dacă gena este recesivă riscul este de 25%, pentru fiecare sarcină.

Diagnostic prenatal

Teoretic este posibil, se indică în familiile cu anamneză pozitivă şi mutaţie caracterizată la membrii familiei şi constă în teste moleculare de identificare a mutaţiei.

Evoluţie şi prognostic

Evoluţia bolii este lentă, progresivă. Slabiciunea musculară, primul semn şi totodată trăsatura esenţială a bolii, se accentuează cu vârsta deteminând pierderea în timp a funcţiei musculare şi a capacităţii de execuţie a anumitor mişcări. Atrofia musculară este de asemenea progresivă. Afectarea cardiacă este constantă.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

Tratamentul acestor forme de DM constă ca şi în alte boli musculare în:

• exerciţii fizice regulate

• terapie ocupaţională

• antiaritmice sau cardiostimulare (pacemaker) la nevoie

Se evită injecţiile intramusculare.

Viaţa cotidiană

Unele forme conservă un timp mai îndelungat capacităţile fizice ale bolnavului, altele au evoluţie rapid invalidantă.egenerative

User login

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer