Displazia ectodermală 1, anhidrotică; (ED1)

Mihail Voloşciuc

 

Definiţie clinică

Prin displazie ectodermală se înţelege orice anomalie de dezvoltare a ţesuturilor ce provin din structurile ectodermului embrionar, înţelegând prin acestea mai ales: pielea şi anexele ei – părul, unghiile, glandele sudoripare, sebacee – şi dinţii. Există aproximativ 160 entităţi genetice diferite ce afectează mai mult sau mai puţin ţesuturile amintite, singura clasificare cunoscută fiind clasificarea pe criterii clinice (Freire – Maia şi Pinheiro 1994). Această clasificare împarte displaziile ectodermale în mai multe categorii în funcţie de prezenţa a cel puţin 2 dintre cele 4 trăsături considerate a fi esenţiale: părul, dinţii, unghiile şi glandele sudoripare.

Displazia ectodermală anhidrotică (hipohidrotică) este doar una din grupul mare şi heterogen al displaziilor ectodermale dar este cea mai frecventă (reprezintă 80% din toate cazurile cu displazii ectodermale), întruneşte toate cele 4 trăsături esenţiale şi de aceea este uşor de recunoscut. ED1 este cunoscută de multă vreme, a fost descrisă de J. Thurnam în 1848 iar în 1875 Charles Darwin face un scurt comentariu asupra acestei boli, (după o semnalare a unor cazuri familiale făcută de W. Wedderhorn) în care remarcă numai afectarea sexului masculin. S. Guilford o semnalează din nou în 1883, deasemenea J. Christ în 1913. În 1929 Weech recunoaşte această boală ca fiind diferită de alte manifestări clinice ectodermale după care este semnalată şi descrisă din nou de A. Touraine în 1936 şi H. W. Siemens în 1937. De aceea ED1 e cunoscută în bibliografia de specialitate sub mai multe denumiri dintre care: displazia ectodermală anhidrotică (EDAsau EDA1), sdr. Christ – Siemens – Touraine, sdr. CST, displazia ectodermală hipohidrotică (HED), displazia ectodermală hipohidrotică legată de X (XHED sau XLHED), sdr. Guilford, etc.

Frecvenţa bolii

Anomalia este destul de rară, peste 130 de cazuri de ED1 au fos semnalate până în 1956. Astăzi se consideră că incidenţa bărbaţilor afectaţi este de 1 / 100000 naşteri. Ei se nasc din femei purtătoare a căror incidenţă este de 17,3 / 100000 femei.

Aspecte genetice

ED1 este o anomalie genetică cu transmitere recesivă legată de X. Apariţia bolii doar la sexul masculin a fost remarcată chiar de Ch. Darwin în 1875. Afost probabil prima boală recunoscută ca fiind legată de sex şi probabil prima genă legată de X a cărei poziţie a fost sugerată prin fine analize de înlănţuire genică studiindu – se manifestările bolii la o pacientă prezentând o translocaţie X;autozom. Astfel a fost localizată gena ED1 (sinonim EDAsau HED) în regiunea Xq12 – Xq13.1; această genă determină sinteza unei proteine „ectodisplazina”  care se cuplează cu un receptor „edar”; între timp au fost identificate 13 mutaţii diferite ale genei EDAresponsabile de variante ED1 si 2 mutaţii responsabile de hipodonţie legată de X.

Semne clinice

Semnele clinice relevă afectarea ectodermală:

Foarte frecvente:

• Pilozitate redusă / absentă / fină / blondă (scalp, pilozitate corporală, sprâncene şi gene rare sau absente)

• Dentiţie anormală (erupţie tardivă, hipodonţie, adonţie, microdonţie, dinţi conici, taurodonţie)

• Piele anormală (fină, uscată, glabră, depigmentată)

• Dismorfie facială (bose frontale, nas plat, buze groase)

• Anhidroză / hipohidroză (lipsa transpiraţiei, lipsa lacrimilor, lipsa secreţiei sebacee, hipertermie – intoleranţă la căldură)

Alte semne:

• Aripi nazale hipoplazice

• Micrognaţie

• Riduri şi hiperpigmentare periorbitală

• Eczemă

• Unghii concave

• Glande mamare hipoplazice / absente / absenţă mameloane.

• Atrofia mucoaselor respiratorii (rinită atrofică – ozenă, dificultăţi respiratorii, atrofia mucoasei faringiene, laringiene – disfonie)

Ocazional:

• Diabet insulino-dependent

• Hipertensiune arterială

• Disfuncţii hipotalamo – hipofizare

• Hipoplazia falangelor distale

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Diagnosticul clinic este relativ simplu la bărbaţii afectaţi şi se bazează pe semnele clinice enumerate, care sunt uşor de observat. Mai important, în vederea acordării sfatului genetic este diagnosticul femeilor purtătoare de ED1 (XL– HED). Dintre ele, 1/3 sunt sănătoase, 1/3 prezintă semne minime şi 1/3 sunt afectate, dar mai uşor ca bărbaţii afectaţi. La cele cu semne minime, examenul atent al dentiţiei şi testele de transpiraţie pot contribui substanţial în acurateţea diagnosticului clinic. Diagnosticul clinic poate fi dublat de diagnosticul molecular pentru izolarea mutaţiei EDA.

Câteodată, diagnosticul poate fi dificil în cazul unei forme cu transmitere autozomală recesivă (AR – HED) Rigurozitatea diagnosticului este importantă în acest caz deoarece şi riscul genetic se calculează diferit. AR – HED are manifestări clinice identice dar se recunoaşte prin:

• Este mult mai rară

• Se manifestă clinic identic la cele două sexe

• Purtătorii sunt sănătoşi, nu există forme minime

• Numărul persoanelor afectate de ambele sexe este relativ egal şi adesea provin din părinţi sănătosi dar consangvini

Sfat genetic

Ca toate bolile cu transmitere recesivă legată de X, displazia ectodermală anhidrotică (hipohidrotică) apare numai la bărbaţii care se nasc din femeile heterozigote, aparent sănătoase dar purtătoare de mutaţie a genei EDApe unul din cromozomii X. Riscul unei femei purtătoare de a avea un copil afectat este ¼ (25%) =½dintre băieţi; ½din fete sunt la rândul lor purtătoare ca şi mama.

Identificarea genei anormale pe cromozomul X este posibilă şi poate da relaţii despre tipul mutaţiei existente în familie. Ea este utilă nu atât pentru diagnosticul individului afectat care poate fi diagnosticat şi clinic, cât mai ales pentru diagnosticul femeilor purtătoare în vederea acordării sfatului genetic.

Diagnostic prenatal

Diagnosticul prenatal a fost doar ocazional raportat. De exemplu, fetoscopia efectuată la fătul de sex masculin cu vârsta gestaţională de 20 saptămâni poate pune în evidenţă prin biopsie fetală scăderea numărului de foliculi piloşi şi sebacei sau chiar al glandelor sudoripare. Manevra este destul de riscantă şi poate pune în pericol buna desfăşurare a sarcinii. Mai eficace sunt metodele de diagnostic molecular prin izolarea genei mutante din vilozităţile coriale. Totuşi metodele de diagnostic prenatal au o utilizare limitată deoarece anomalia este compatibilă cu o speranţă de viaţă normală şi nu afectează dezvoltarea intelectuală, de aceea multe familii nu se simt obligate să recurgă la aceste metode.

Evoluţie şi prognostic

Evoluţia şi prognosticul sunt legate direct de diagnosticul cât mai precoce al bolii. Dacă nu sunt la timp recunoscute, crizele de hipertermie pot avea consecinţe negative majore asupra dezvoltării creerului noului născut, adesea chiar deces neonatal (30%). Dacă diagnosticul e corect şi aceste complicaţii sunt evitate, prognosticul este bun deoarece speranţa de viaţă şi inteligenţa pacientului sunt normale.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

Copiii cu EDAprezintă unele probleme de sănătate care trebuie urmărite continuu încă din fragedă copilărie pâna la adolescenţă sau chiar mai mult. În perioada neonatală hipertermia trebuie urmărită, combătută şi controlată. Mai târziu problemele stomatologice sunt de o importanţă deosebită deoarece trebuie să urmărească dezvoltarea normală a suportului osos al feţei şi înălţimea obrajilor în vederea recuperării estetice a pacientului. Asistenţa stomatologică trebuie să fie continuă, adaptată vârstei pacientului cu măsuri de protezare şi reparaţie, cu adaptare la creşterea copilului, la sensibilitatea mucoaselor până la vârsta adultă.

User login

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer