Charcot-Marie-Tooth


Boala Charcot-Marie-Tooth (CMT)

Maria Puiu

 

Definiţie clinică

Boala Charcot-Marie-Tooth (CMT) este denumită după numele celor 3 medici care au descris-o în 1886: doi francezi (Charcot şi Marie) şi un englez (Tooth). Ea este adesea denumită «amiotrofia neurogenă». CMT reuneşte mai multe afecţiuni apropiate sau « forme», a căror clasificare este încă în plină evoluţie, sub impulsul cercetărilor genetice.

Boala Charcot-Marie-Tooth (CMT) este deci o neuropatie periferică ereditară care se caracterizează printr-o atrofie musculară şi o neuropatie senzitivă progresivă (afectează nervii periferici) localizată la nivelul extremităţii membrelor, adesea asociate cu picior scobit.

Frecvenţa bolii

Prevalenţa neuropatiilor ereditare este estimată la 30/100 000 indivizi. Prevalenţa bolii CMT tip 1 este 15/100 000 iar a subtipului CMT1Aeste de 10/100 000 de indivizi.

Aspecte genetice

Boala debutează în general înaintea vârstei de 20 ani, la nivelul membrelor inferioare. Evoluţia este cronică şi lent progresivă. Au fost întâlnite toate modelele de transmitere ereditară.

In Europa predomină forma cu transmitere autozomal dominantă (AD). Pentru acest mod de transmitere există 2 forme: demielinizantă (CMT1) şi neuronală sau axonală (CMT2). La alţi bolnavi transmiterea este dominant legată de X (CMTX1) sau autozomal recesivă (AR), cu 2 forme de boală: demielinizantă (CMT4) şi neuronală (ARCMT2). Fiecare dintre aceste forme de boală prezintă alte subtipuri sau variante, notate, de obicei, cu litere mari A, B, C, D etc.

Cele mai multe dintre genele care determină aceste forme de boală CMT sunt cunoscute, în principal pentru formele CMT1 şi CMTX1.

Semne clinice în boala CMTtip 1

In clinică se vorbeşte mai frecvent de cele 2 tipuri principale de CMT: tip 1 şi tip 2. CMT tip 1 este cea mai frecventă neuropatie ereditară din grupul bolilor Charcot-Marie-Tooth.

Există 6 subtipuri ale bolii CMT tip1: CMT1A, CMT1B, CMT1C (numită şi boala Dejerine-Sottas), CMT1D, CMT1E, CMT1F:

 

Subtip

Frecvenţă

Gena

Cromozom

CMT1A

70-80%

PMP22

17p11.2

CMT1B

5-10%

MPZ

1q22

CMT1C

5-10%

LITAF

16p13.3-p12

CMT1D

< 2%

EGR2

10q21.1-q22.1

CMT1E

<5%

PMP22

17p11.2

CMT1F

<5%

NEFL

8p21

Cele mai frecvente manifestăti clinice ale bolii sunt:

• prezenţa piciorului scobit

• forme particulare ale degetelor la mâini şi picioare

• slăbiciune musculară

• mers caracteristic (stepat, cosit), dat de slăbiciunea musculară a piciorului care cade, nu are siguranţă

• lipsa sensibilităţii nervoase (dificultate în distingerea unei înţepături de o atingere

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Diagnosticul formei de boală CMT tip 1 se stabileşte în principal pe baza semnelor clinice. Acest prim diagnostic poate fi confirmat prin electromiogramă (EMG) care permite detectarea vitezei de transmitere a influxului nervos în membrele inferioare sau superioare, net inferioare celei normale.

Pentru a distinge tipul precis de boală este nevoie de teste genetice care identifică mutaţia şi gena responsabilă pentru diferitele subtipuri de boală CMT (acolo unde gena este cunoscută).

Diagnosticul presimptomatic nu poate fi realizat în acest moment decât pentru formele CMT1 şi CMTX1 (diagnosticul presimptomatic se referă la identificarea bolii înainte ca ea să prezinte semne clinice).

Sfat genetic

Transmiterea acestei boli CMT tip 1 este autozomal dominantă, ceea ce semnifică faptul că un părinte afectat are şansa de a transmite boala la 1 din 2 copii.

Un adult afectat şi conştient de boala sa nu va evita să-şi pună întrebarea posibilei transmiteri la copiii săi. Dacă afectarea sa este minoră (o formă atenuată de boală) posibilitatea transmiterii bolii este adesea acceptată, ţinând cont de faptul că boala nu este mortală şi în cele mai multe cazuri permit o viaţă cvasi-normală.

Problema este mai dificilă pentru un adult suferind de o formă gravă de boală, manifestă din copilărie şi care nu doreşte pentru copiii săi aceeaşi soartă.

Uneori este vorba de o mutaţie genetică, chiar dacă în familie nu mai există un astfel de caz (mutaţie de novo).

Diagnostic prenatal

Boala nefiind mortală, nu face parte dintre afecţiunile care beneficiază de diagnostic preimplantatoriu. Se poate face însă analiza moleculară a ADNextras din lichid amniotic. Trebuie ţinut cont de faptul că boala copilului nu are întotdeauna aceeaşi gravitate ca a părintelui său. Partenerii trebuie să fie perfect informaţi, decizia întreruperii sarcinii, în cazul în care la făt se evidenţiază mutaţia, le aparţine iar consultul genetic este indispensabil.

Evoluţie şi prognostic

Această boală este lent evolutivă şi nu influenţează speranţa de viaţă. Evoluţia sa lentă permite adesea persoanelor afectate să se adapteze pas cu pas situaţiei lor. Handicapul fizic pe care îl poate determina este foarte diferit de la o persoană la alta : de la uşoară jena la mers, pentru unii bolnavi, la durerea penibilă după câteva minute de stat în picioare, pentru alţii.

Dificultăţile de mers se pot agrava cu vârsta dar cea mai mare parte dintre bolnavi se pot deplasa chiar la vârste înaintate. Se estimează că pentru 10% din bolnavi scaunul rulant va deveni indispensabil.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire în CMTtip 1

Nu există în acest moment nici un tratament curativ (tratament care să vindece boala); în schimb pot fi utile măsuri preventive: kineziterapia, purtarea unor atele, chirurgie ortopedică şi alte diverse ajutoare tehnice.

Kineziterapia permite întârzierea evoluţiei sau permite bolnavului adaptarea la această evoluţie. Utilizarea pantofilor ortopedici poate da o securitate suplimentară mersului. Mici alte aparate pot uşura unele mişcări sau pot ajuta la scris

Boala CMTtip 2 (axonal)

Seamănă clinic cu boala CMT tip 1 dar este mai puţin severă.

Spre deosebire de tipul 1, tipul 2 nu este însoţit de diminuarea vitezei de conducere nervoasă pentru că în acest grup de boli demielinizarea nervoasă este absentă.

Există 15 subtipuri ale bolii, distincţia dintre acestea fiind posibilă doar pe criterii genetice. Prevalenţa acestor subtipuri este necunoscută.

Cele mai multe subtipuri se transmit autozomal dominant, cu excepţia subtipurilor 2B1, 2B2, 2H şi 2K, ce se transmit autozomal recesiv.

Transmiterea autozomal recesivă este mai frecventă în cazul căsătoriilor consangvine (partenerii sunt rude, au un strămoş comun). In acest caz părinţii sunt purtători sănătoşi ai mutaţiei genice şi au 1 şansă din 4 de a da naştere la copii afectaţi.

Viaţa cotidiană

Inţelegerea anturajului este esenţială în «acceptarea» bolii, în special la copii. Un copil poate practica un sport, în condiţiile în care educatorul este avizat şi conştient de limitele sale şi îl va integra într-un post compatibil cu handicapul său (portar la fotbal, arbitru sau persoana care cronometrează o cursă). Pentru dezvoltarea lor, copiii au nevoie, în măsura posibilităţilor, să facă aceleaşi activităţi ca şi colegii lor, ei admit dificil să fie daţi deoparte dar acceptă compromisuri dacă pot participa.

Nu trebuie să se ezite în folosirea ajutorului tehnic, acolo unde este nevoie şi acesta este posibil şi nu trebuie neglijată kineziterapia din faza incipientă a bolii, chiar dacă, aparent, copilul se descurcă mulţumitor fără ea.

Întâlnirea altor persoane afectate, în cadrul asociaţiilor de bolnavi, este un mare beneficiu pentru aceşti bolnavi. Se va evita autoizolarea bolnavilor, care vor împărtăşi din «trucurile» lor şi astfel vor depăşi complexe şi sentimente de frustrare.