Bardet-Biedl

Sindromul Bardet-Biedl

Delia Mihailov

 

Definiţie clinică

Sindromul Bardet-Biedl (SBB) este o afecţiune genetică transmisă recesiv autozomal, având expresie clinică diferită de la om la om, chiar printre membrii aceleiaşi familii. Este caracterizat prin afectarea dezvoltării intelectuale (retard mental), a vederii (retinopatie pigmentară), a membrelor (număr crescut de degete-polidactilie), a rinichilor şi organelor sexuale (hipogonadism) precum şi prin obezitate.

Denumirea sindromului a fost pusă după numele lui Georges Bardet, şi Arthur Biedl. Georges Bardet a fost un medic de origine ungară care practica medicina în Viena şi Praga şi care a descris cazul a două surori ce sufereau de retinită pigmentară, polidactilie, hipogonadism şi obezitate. Doi ani mai târziu, Arthur Biedl de la Universitatea din Paris găseşte aceleaşi simptome la alte două surori neînrudite cu cele descrise de către Bardet.

O afecţiune asemănătoare a fost denumită iniţial sindrom Laurence-Moon-Bardet-Biedl, incluzând şi numele a doi medici englezi John Zachariah Laurence şi Robert Charles Moon. În prezent, sindromul Laurence-Moon şi Bardet-Biedl sunt considerate a fi două entităţi separate, primul având paraplegie fără polidactilie şi obezitate.

Frecvenţa bolii

Prevalenţa SBB în America de Nord şi Europa variază între 1:140 000 şi 1:160 000 de nou-născuţi vii.

Aspecte genetice

SBB se transmite recesiv autozomal. Locusul de pe cromozomul 3 este responsabil de producerea polidactiliei la cele patru membre, cromozomul 15 este implicat în apariţia morbidităţii precoce, a obezităţii, iar cromozomul 16 este în legătură cu formele mai uşoare.

Semne clinice

În multe cazuri, diagnosticul SBB este pus cu întârziere, probabil datorită cunoaşterii insuficiente a afecţiunii, ca şi din cauza debutului gradual al simptomelor legate de retinita pigmentară şi disfuncţia renală (care determină prezentarea la medic).

• Afectarea oculară se poate produce precoce sau poate apare mai târziu în evoluţia bolii. Se estimează că aproximativ 98% din pacienţi prezintă afectare vizuală până la vârsta de 30 de ani. Mulţi copii cu SBB vor avea miopie sau strabism înainte de apariţia tulburărilor de vedere propriu-zise.

Obezitatea se instalează de obicei în copilărie, chiar în primul an de viaţă, iar severitatea ei creşte odată cu înaintarea în vârstă. Obezitatea din SBB nu răspunde la regim alimentar şi se complică adesea cu diabet zaharat non-insulinodependent şi hipertensiune arterială.

• Defecte la nivelul membrelor. Polidactilia se întâlneşte la peste jumătate din cazurile cu SBB şi este un semn foarte important pentru diagnosticul afecţiunii, dar poate să nu fie prezentă la fiecare membru afectat al familiei. În plus, alte malformaţii ale membrelor au fost descrise: brahidactilie (degete scurte), sindactilie parţială (degete alipite) sau clinodactilie (degete încurbate).

• Retardul mental este variabil, adesea poate fi moderat. Există cazuri de SBB care sunt perfect normali pe plan intelectual

• Dificultăţi de învăţare, legate în principal de retardul mental şi de tulburările vizuale

• Talia poate fi afectată (statură mică)

• Malformaţii de tract urinar. Insuficienţa renală este cea mai importantă cauză de îmbolnăvire la cei cu SBB. Există numeroase anomalii la nivelul tractului urinar: boală tubulară cistică, malformaţii de tract urinar, glomerulonefrită cronică.

• Tulburări neurologice precum ataxie cu tulburări de coordonare şi echilibru

• Tulburări de comportament: labilitate emoţională, frustrare, tendinţe obsesiv-compulsive, dificultăţi de concentrare.

• Defecte de vorbire: voce nasonată, modificarea primei consoane din cuvinte, ceea ce duce la dificultăţi de a fi înţeles, la care contribuie şi vocabularul limitat utilizat.

• Anomalii dentare, precum dinţi mici, smalţ hipoplazic şi rădăcini dentare scurte.

• Astm-asocierea cu astm este întâlnită la unii pacienţi cu SBB care au un anumit gen de mutaţie genetică

• Fertilitatea. De obicei, bărbaţii afectaţi de SBB suferă de infertilitate din cauza malformaţiilor tractului genitourinar şi a hipogonadismului

• Diabetul zaharat. La aproximativ 4% din cei cu SBB s-a descris existenţa diabetului zaharat non-insulinodependent, ca urmare a dezvoltării rezistenţei severe la insulină.

Concluzionând, semnele clinice ale SBB sunt:

Primare (pentru diagnostic sunt necesare prezenţa a 4 din următoarele semne):

• Retinopatie, Polidactilie, Obezitate, Dificultăţi de învăţare, Hipogonadism la sexul masculin, Anomalii renale

Secundare (sunt necesare 3 criterii primare şi două secundare):

• Tulburări de vorbire, Strabism/cataractă/astigmatism, Brahidactilie/ sindactilie, Tulburări de dezvoltare, Poliurie, polidipsie (creşterea cantităţii de urină şi a lichidelor ingerate), Tulburări de coordonare şi de echilibru, Spasticitate la nivelul membrelor, Diabet zaharat, Tulburări dentare, Boală congenitală de inimă, Fibroză hepatică

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Copiii cu SBB trebuie evaluaţi pentru prezenţa tuturor manifestărilor descrise la „semne clinice”.  Pentru aceasta se efectueaza:

• Istoricul familial complet, Istoricul medical al familiei

• Examinare completă, care să includă curba ponderală şi să urmărească prezenţa anomaliilor congenitale menţionate, inclusiv a retardului mental

Investigaţii utile pentru diagnosticarea şi urmărirea pacienţilor cu SBB:

Bazale: Electroretinogramă/răspunsuri vizuale evocate, Ecografie renală, Urografie, Electocardiogramă şi ecografie cardiacă, Teste moleculare pentru excluderea sindromului Prader-Willi

Suplimentare: Tomografie computerizată/rezonanţă magnetică nucleară cerebrală şi/sau renală, Electroencefalogramă, Examen psihologic, Consult logopedic

La 6 luni: Examen sumar de urină

Anual: Ureea şi creatinina serică, Tensiunea arterială

Sfat genetic

Pentru un cuplu care are unul sau mai mulţi copii afectaţi, riscul de a naşte alt copil cu SBB este de 25%, există 50% şanse de a naşte un copil care va fi purtător asimptomatic al bolii şi 25% şanse ca acesta să fie sănătos şi să nu transmită boala.

Sfatul genetic este dificil, datorită datelor recente legate de posibilitatea ca mai multe gene să fie implicate simultan în producerea bolii în aceeaşi familie. Heterozigoţii (purtătorii genei) sunt întotdeauna asimptomatici.

Diagnostic prenatal

Diagnosticul prenatal al SBB este posibil cu ajutorul testelor biochimice sau moleculare, doar când mutaţia responsabilă de boală a fost deja identificată la unul din membrii familiei, sigur afectat.

Cu ajutorul ecografiei se pot recunoaşte polidactilia, precum şi anumite malformaţii renale, dar trebuie subliniat faptul că aceste semne sunt inconstante.

Evoluţie şi prognostic

Prognosticul acestor bolnavi este dictat în principal de afectarea renală şi vizuală.

Dezvoltarea insuficienţei renale întunecă prognosticul.

Problemele vizuale apar de obicei la vârsta copilăriei şi pot îmbrăca diverse forme, precum îngustarea câmpului vizual, vedere în tunel, tulburări de adaptare la variaţii ale intensităţii luminoase, dificultăţi de percepere a culorilor (culorile deschise nu pot fi distinse una de alta). Treptat, acuitatea vizuală scade constant. Strabismul şi nistagmusul (tremurături la nivelul globului ocular) sunt simtome frecvente.

Apariţia complicaţiilor amintite anterior, în special diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială au un impact negativ asupra prognosticului.

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

În prezent nu există un tratament curativ (care să vindece boala), prin urmare putem vorbi doar de tratamentul simptomatic, menit să amelioreze simptomele SBB. Acesta se referă în principal la anomaliile oftalmologice, renale, la obezitate şi complicaţiile sale (diabet, hipertensiune), care trebuie monitorizate atent şi tatate de către medicul specialist.

Importanţă deosebită au unele măsuri ce pot să reducă sau să evite complicaţiile:

• Consiliere psihologică

• Consult şi eventual teste genetice

Asistenţă socială

• Corecţia chirurgicală a defectelor congenitale precum malformaţiile de la nivelul membrelor sau eventualele malformaţii de cord trebuie avută în vedere la fiecare caz în parte.

Viaţa cotidiană

Legat de viaţa cotidiană a pacienţilor cu SBB, trebuie semnalat că principalele lor probleme sunt legate de retardul mental şi de tulburările de vedere, de aceea este bine ca aceştia să fie adresaţi unui centru cu experienţă în tratarea acestor cazuri.

Există probleme complexe legate de integrarea socială şi de interacţiunea socială a acestor pacienţi, unii specialişti făcând referire la ele folosind termenul de „autism uşor”.

Aşa cum am mai precizat, unii copii au tulburări de vorbire, de aceea este bine să fie adresaţi unui logoped, şi în cazul SBB, este extrem de important ca membrii familiei să cunoască modalităţile terapeutice aplicate, pentru a putea comunica eficient cu copilul.

Pacienţii cu retard mental trebuie adresaţi unor şcoli speciale. Aşa cum am menţionat, există cazuri de SBB care u o dezvoltare intelectuală normală. De obicei, aceştia se caracterizează prin lentoare marcată, care duce la tulburări de integrare şcolară. Trebuie subliniat că există pacienţi cu SBB care sunt capabili să urmeze şcoli normale şi chiar să fie absolvenţii unei universităţi.

Este foarte important că şi membrilor familiei trebuie să li se ofere suport psihologic şi social.