Albinismul oculo-cutanat (OCA)

Albinismul oculo-cutanat (OCA)

Ioan Victor Pop

 

Definiţie clinică

OCAcuprinde un grup de afecţiuni ereditare caracterizate prin deficit de pigmentare a pielii, părului şi ochilor.

Celulele care sintetizează pigment au două origini diferite. Celulele din epiteliul pigmentar retinian, epiteliul anterior şi posterior al irisului şi epiteliul ciliar extern provin din neuroectodermul primitiv anterior, iar melanocitele din stroma iriană, ciliară şi choroidă provin din crestele neurale. Aceste tipuri de celule pot sintetiza melanină pornind de la un aminoacid – tirozina. În acest proces de sinteză a pigmentului melanic, este implicat un echipament enzimatic complex, care are ca şi componentă esenţială o enzimă numită tirozinază. Mutaţiile care survin în genele care codifică acest complex enzimatic şi în special în gena care codifică tirozinaza pot duce la deficit de pigment în piele, păr şi ochi, deci la diverse forme de albinism.

În funcţie de gena în care survine mutaţia există patru forme de albinism oculo-cutanat, denumite OCA1, OCA2, OCA3 şi OCA4.

Frecvenţa bolii

În general, OCAapare la 1 din 20.000 de nou-născuţi, dar distribuţia bolnavilor din cele patru tipuri este diferită, în funcţie de grupul etnic şi aria geografică. Astfel, OCA1 şi OCA2 sunt cele mai frecvente forme, pe când OCA3 şi OCA4 sunt mult mai rare.

Aspecte genetice

OCAreprezintă un grup de afecţiuni transmise autozomal recesiv, heterogene din punct de vedere genetic şi clinic.

OCA1 are ca şi cauză o mutaţie în gena care codifică tirozinaza, cartată pe 11q14-q21. Mutaţia duce la abolirea activităţii tirozinazei, ceea ce are ca şi consecinţă lipsa pigmentării tegumentelor şi ochilor, fiind cea mai severă formă de albinism. Până în prezent au fost raportate 55 de mutaţii diferite în gena tirozinazei. Cele mai multe dintre persoanele afectate de OCA1 sunt heterozigoţi compuşi, ceea ce înseamnă că moştenesc alele cu mutaţii recesive diferite de la cei doi părinţi.

OCA2, denumită si forma tirozinazo-pozitivă, deoarece mutaţiile nu afectează gena tirozinazei, ci pe cea a polipeptidului P, localizată pe 15q11-q13. Deficitul de pigmentare a tegumentelor şi ochilor poate fi variabil, iar odată cu progresia în vârstă se ameliorează.

OCA3 are ca şi cauză mutaţii ce survin în gena care codifică proteina 1 asociată tirozinazei (TRP 1), cartată pe 9p23, caracteristică pentru descendenţii populaţiei de origine africană, la care tegumentele şi părul sunt de culoare brun deschis, iar ochii albaştrii sau cenuşii.

OCA4 este determinată de mutaţii în gena care codifică proteina transportoare asociată membranei. Frecvenţa persoanelor afectate este mai mare în Japonia, unde bolnavii cu OCA4 reprezintă 24% dintre cazurile de albinism.

Semne clinice

Cele patru forme de albinism oculo-cutanat au în comun hipopigmentarea tegumentelor, părului şi ochilor, dar diferă prin gradul de pigmentare, respectiv severitatea bolii şi prin asocieri cu alte simptome.

OCA1, prezintă pe lângă elementele comune albinismului, nistagmus, reducerea pigmentului irian şi retinian, hipoplazie foveală asociată cu reducerea acuităţii vizuale, strabism şi reducerea vederii stereoscopice. Tegumentele sunt foarte depigmentate (translucente), iar irisul are culoarea albastru deschis.

OCA2 este o formă cu grade variabile de pigmentare. Tegumentele pot fi crem deschis, iar părul poate fi galben deschis, blond sau şaten. Gradul de pigmentare a irisului şi retinei, precum şi acuitatea vizuală sunt superioare faţă de OCA1.

OCA3, apare mai frecvent la persoanele de culoare, fiind un albinism „roşcovan”. Sinteza de pigment melanic este mai eficientă dacât în formele 1 şi 2, ceea ce are ca şi consecinţă apariţia unor forme mai blânde de albinism şi de anomalii ale vederii, faţă de celelalte tipuri de albinism.

OCA4 are manifestări similare cu OCA2,de care este diferit genetic, dar este mai frecvent la populaţia asiatică.

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Diagnosticul de OCAse stabileşte pe baza semnelor clinice, descrise mai sus. Severitatea hipopigmentării, coroborată cu originea etnică a perooanei afectate, precum şi cu asocierile cu alte simptome, permit stabilirea formei de OCA.

Diagnosticuul de certitudine este cel efectuat prin metode de genetică moleculară, dar utilizarea lor este necesară mai mult în evaluarea riscului pentru urmaşi, respectiv diagnosticul prenatal.

Sfat genetic

Riscul de reapariţie al bolii este de ¼ după naşterea unui prim copil afectat, din părinţi sănătoşi. Pentru descendenţii unui subiect afectat riscul rămâne redus datorită heterogenităţii crescute a bolii.

Diagnostic prenatal

Diagnosticul prenatal este posibil prin secvenţierea ADNextras din celulele fetale, care pot fi prelevate prin amniocenteza, în saptămânile 12-15 de sarcină.

Evoluţie şi prognostic

În cele mai multe cazuri de OCA, gradul de pigmentare nu variază în decursul vieţii. Persoanele afectate sunt foarte sensibile la lumina solară, prezentând un risc crecut pentru cancer de piele.

Posibilităţi de tratament

Nu există un tratament adresat direct deficitului de pigmentare, dar sunt posibile măsuri care să reducă expunerea pielii şi ochilor la lumina solară. Măsurile necesare depind de tipul de OCA.Foarte importantă este păstrarea sau ameliorarea acuităţii vizuale, prin corectarea erorilor de refracţie, precum şi reducerea fotofobiei prin lentile opace sau ochelari de soare. Dacă este nevoie, se poate recurge la metode chirurgicale pentru ameliorarea vederii.